Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | Transfer de senzaţie pentru un internaţional, după Spania - România: "Antrenorul şi-a dat acordul"

BREAKING NEWS | Transfer de senzaţie pentru un internaţional, după Spania - România: "Antrenorul şi-a dat acordul"
Comentarii

Un jucător este aproape să dea lovitura carierei, după meciul dintre Spania şi România, încheiat cu o victorie categorică a ibericilor, 5-0.

Este vorba despre mijlocaşul spaniol al lui Napoli, Fabian Ruiz, fotbalist aflat în atenţia celor mai tari cluburi din Europa: Barcelona, Liverpool, Real Madrid, Bayern Munchen sau Manchester City.

Un avantaj în cursa pentru semnătura internaţionalului spaniol l-ar avea însă preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, anunţă Don Balon, după Spania - România 5-0. Antrenorul galacticilor, Zinedine Zidane, este la curent cu această operaţiune şi şi-ar fi dat deja acordul, mai notează sursa amintită.

Mutarea ar urma să fie oficializată la finalul sezonului, un eventual transfer în iarnă fiind exclus.

Fabian Ruiz are o cotă de piaţă de 60 de milioane de euro, însă cei de la Napoli îl evaluează la 80 de milioane de euro. În vârstă de 23 de ani, Fabian Ruiz joacă la Napoli din vara anului 2018, atunci când a fost transferat de la Real Betis, pentru 30 de milioane de euro. De atunci, spaniolul a adunat 55 de meciuri, opt goluri şi cinci pase decisive în tricoul napoletanilor.

La naţionala Spaniei, Fabian Ruiz a debutat în aceste preliminarii pentru Euro 2020, fiind convocat la toate acţiunile Furiei Roja. Şase selecţii a strâns Fabian Ruiz până în prezent, în meciul cu România, de luni seară, reuşind şi primul său gol.

Spania - România 5-0

Spania a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (4-0), reprezentativa României, în ultima etapă a Grupei F a preliminariilor Campionatului European din 2020. Jucătorii români nu au mai pierdut la acest scor de la meciul cu Serbia, din martie 2010. Ei au ratat calificarea din preliminarii la turneul final, la care Bucureştiul găzduieşte patru meciuri, încă de etapa trecută, când au pierdut, acasă, scor 0-2, cu Suedia. Tricolorii se mai pot califica la Euro-2020 dacă, în martie, vor câştiga play-off-ul din Liga Naţiunilor.

Clasamentul final al Grupei F este următorul: Spania, 26 de puncte, Suedia, 21 de puncte, Norvegia, 17 puncte, România, 14 puncte, Insulele Feroe, trei puncte, Malta, trei puncte.

Tragerea al sorţi a play-off-ului pentru Liga Naţiunilor va avea loc, vineri, de la ora 13.00, la Nyon şi va fi transmisă în direct de ProTV.

România va juca semifinala, în deplasare, împotriva Islandei sau Scoţiei.

Dacă tricolorii joacă semifinala cu Scoţia, finala o vor disputa cu câştigătoarea din Norvegia-Serbia.

Dacă România va juca semifinala cu Islanda, adversara din finală va fi stabilită din mai multe echipe.

Tot vineri, România va afla, prin tragere la sorţi, dacă va găzdui finala, în cazul calificării din semifinală.

Afla mai multe despre: ruiz 

viewscnt
Articole similare