Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING Zidane şi-a decis viitorul! Francezul va semna pe patru ani

BREAKING Zidane şi-a decis viitorul! Francezul va semna pe patru anigalerie foto

Real Madrid

Comentarii

Presa spaniolă anunţă că Zinedine Zidane va primi propunerea de prelungire a contractului cu Real Madrid.

După un El Clasico excepţional, oficialii blanco sunt de neclintit: nu vor să-l scape pe Zinedine Zidane, antrenor dorit de Juventus Torino, dar şi la cârma naţionalei Franţei după mandatul Deschamps.

Potrivit celor de la Don Balon, Florentino Perez îi va propune actualului antrenor de la Real Madrid, prelungirea contractului cu gruparea blanco.

”Vestea care circulă în zona nobilă de la Real Madrid este că Florentino Perez vrea să-i propună prelungirea contractului antrenorului Zinedine Zidane” scrie sursa citată.

Real Madrid este direct implicată în lupta pentru titlu, dar şi pentru UEFA Champions League în acest sezon, dar chiar dacă Zidane nu va reuşi să obţină niciunul dintre aceste trofee, Florentino Perez pare decis să-l păstreze pe tehnicianul francez: ”Prezenţa lui Zidane pe banca Realului a schimbat percepţia şi strategia conducerii. Atât de mult, încât Florentino Perez este decis să-i propună prelungirea contractului până în 2026” mai notează sursa citată.

Victoria clară cu Liverpool din sferturile UEFA Champions League şi victoria din El Clasico fără 5-6 jucători importanţi, au consacrat din nou figura lui Zinedine Zidane, cel care a abordat impecabil din punct de vedere tactic şi fizic cele două meciuri importante. Mai mult, interesul lui Juventus Torino pentru serviciile sale, dar şi interesul preşedintelui Federaţiei Franceze, Noel Le Graet, îl face pe Florentino Perez să acţioneze cât mai rapid.

Propunerea ca Zidane să preia naţionala Franţei de la Didider Deschamps este pe masă, după cum Le Graet a spus-o chiar public. Florentino Perez vrea să îi prelungească acordul antrenorului său tocmai pentru a-l presa să rămână cât mai mult timp la cârma grupării ”merengue”

Iar Zidane pare încântat de această dorinţă a preşedintelui. Presa spaniolă crede că antrenorul va accepta propunerea oferită de liderul Real Madrid, lider care se pregăteşte să mai câştige un mandat de preşedinte, la alegerile din această vară. Este cunoscută de altfel apropierea dintre Florentino Perez şi Zinedine Zidane. Preşedintele l-a adus atât ca jucător pe Santiago Bernabeu, dar l-a şi numit ca antrenor, deşi părea singurul care crede cu adevărat în cariera de manager a legendei fotbalului francez.

Zidane a scris istorie pentru Real Madrid

Zinedine Zidane se află la cel de-al doilea mandat ca antrenor principal pe Estadio Santiago Bernabeu. Primul dintre ele a fost între ianuarie 2016 şi mai 2018, perioadă în care Zidane a câştigat 105 din cele 149 de meciuri disputate ca antrenor. Antrenorul a cucerit de trei ori UEFA Champions League la rând şi un titlu de campion al Spaniei în 2016-2017. În total, în primul mandat, Zidane a câştigat 11 trofee ca antrenor principal.

Francezul a revenit la cârma echipei blanco pe 11 martie 2019. A disputat încă 103 meciuri ca antrenor principal, câştigând 64 dintre ele şi pierzând 19. A cucerit titlul de campion al Spaniei stagiunea trecută, deşi în al doilea său mandat pe Bernabeu a fost lipsit de Cristiano Ronaldo, omul alături de care a scris istorie în primul său mandat.

Ca jucător al Realului, Zidane a cucerit de asemenea UEFA Champions League în stagiunea 2001-2002, dar şi titlul de campion al Spaniei în 2002-2003. Este câştigător al Supercupei Spaniei în două rânduri, al Cupei Intercontinentale şi al Supercupei UEFA, de asemenea ca jucător la Real Madrid, în perioada galactică.

Afla mai multe despre: florentino perezzinedine zidane 

viewscnt
Articole similare