Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Brisbane va organiza Jocurile Olimpice din 2032

Brisbane va organiza Jocurile Olimpice din 2032

Jocurile olimpice

Comentarii

Brisbane va deveni al treilea oraş australian care va găzdui Jocurile Olimpice, în 2032, după Melbourne, în 1956, şi Sydney, în 2000, informează marca.com.

Brisbane a fost singurul oraş candidat pentru ediţia de peste 11 ani şi candidatura a fost încununată de succes, în urma votului din cadrul CIO. Miercuri, a avut loc la Tokyo sesiunea cu numărul 138 a CIO, în care majoritatea a susţinut propunerea Comitetului Executiv de a acorda organizarea oraşului Brisbane.

A fost un proces de ratificare fără surprize. Este pentru prima dată când jocurile sunt acordate în acest sistem, fără o competiţie deschisă. Acum, CIO negociază discret şi direct, în ceea ce numeşte o "fază de dialog", cu oraşele interesate şi propune un nume pentru aprobare.

Brisbane va organiza Jocurile Olimpice din 2032

Nu a fost niciodată cazul ca, înainte de deschiderea unei ediţii a Jocurilor Olimpice, numele următoarelor trei oraşe organizatoare să fie deja cunoscute: Paris, în 2024, Los Angeles, în 2028 şi Brisbane, în 2032.

CIO răspunde cu această abordare pe termen lung la posibilitatea ca situaţii neprevăzute, cum ar fi o criză economică globală, să alunge candidatele să găzduiască jocurile, aşa cum s-a întâmplat cu ediţia din 2024, sau ca o pandemie să ameninţe stabilitatea economică a sportului mondial, aşa cum s-a întâmplat în ultimul an.

Recomandarea executivului olimpic de a acorda organizarea oraşului Brisbane a fost acceptată cu entuziasm de către membrii CIO, care au primit un raport pozitiv din partea şefului comisiei CIO pentru viitoarele ediţii, norvegianul Kristin Kloster Aasen.

"Credem că Mişcarea Olimpică poate fi sigură că avem cel mai bun proiect posibil pe masă, cu un plan general durabil, într-o naţiune iubitoare de sport şi cu sprijinul majoritar al populaţiei şi al celor trei niveluri de guvernare", a spus el.

Brisbane a mai candidat pentru a organiza JO, în 1992, dar a pierdut în faţa Barcelonei. La Brisbane, s-a celebrat cu focuri de artificii primirea organizării JO, în timp ce premierul din Queensland, Annastacia Palaszczuk, şi delegaţia australiană, prezentă la Tokyo pentru a-şi susţine dosarul, au semnat contracte şi au făcut fotografii în Japonia.

Se estimează că ediţia din 2032 va costa cinci miliarde de dolari şi se aşteaptă ca această sumă să fie recuperată din bilete, sponsorizări interne şi drepturi de difuzare. Dosarul celor din Brisbane estimează că jocurile vor aduce beneficii economice de 17 miliarde de dolari, deşi mişcarea olimpică este renumită pentru aşteptările ridicate, care de obicei nu sunt egalate de realitatea economică.

Afla mai multe despre: jocurile olimpicebrisbane jocurile olimpicejocurile olimpice 2032 

viewscnt
Articole similare