Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Burleanu arată cu degetul suporterii după scandările rasiste de la meciul cu Serbia: "De foarte multe ori nu gândesc!"

Burleanu arată cu degetul suporterii după scandările rasiste de la meciul cu Serbia: "De foarte multe ori nu gândesc!"

Echipa națională

Comentarii

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit despre sancţiunile pe care România le riscă de la UEFA după scandările rasiste de la meciul cu Serbia din Liga Naţiunilor.

''După scandările rasiste care au fost pe stadion, e un risc foarte mare. E un risc pe care cu foarte mare părere de rău simt că nu este conştientizat de cei care sunt implicaţi în aceste acţiuni. De foarte multe ori nu se gândesc, şi dau un exemplu: la meciul cu Muntenegru cred că altul ar fi fost rezultatul dacă am fi avut suporteri în spatele echipei naţionale. Mai mult decât atât, nu se gândesc la ceilalţi suporteri de bună credinţă care vin ca la un spectacol.

Cred că pe viitor, împreună, ar trebui să găsim cele mai bune decizii şi în acelaşi timp e şi o invitaţie către aceşti suporteri să se liniştească şi să nu mai transmită asemenea mesaje, pentru că până la urmă vorbim şi de nişte sancţiuni financiare. Banii nu se fac foarte uşor şi banii trebuie să-i tai de undeva şi de unde-i tai? Din zona de dezvoltare. Şi asta înseamnă că noi ca federaţie nu mai investim în infrastructură, nu mai investim în competiţii noi. La acest lucru i-aş invita pe acei suporteri, care s-au implicat în aceste scandări rasiste, pur şi simplu să se potolească.

Nu poţi să rişti să joci cu un stadion închis şi cu aceste sancţiuni financiare care nu sunt deloc mici. Aşteptăm decizia disciplinară, dar ne dorim să nu mai fim în acelaşi caz cum am fost în meciul cu Muntenegru'', a arătat preşedintele FRF.

Afla mai multe despre: echipa nationalaromaniasanctiuneserbiadecizie 

viewscnt
Articole similare