Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Camora încearcă să fie realist: ”Ne-a bătut o echipă care se bate la titlu în Italia” Starul campioanei încă speră la calificare: ”Trebuie să câştigăm următoarele două meciuri”

Camora încearcă să fie realist: ”Ne-a bătut o echipă care se bate la titlu în Italia” Starul campioanei încă speră la calificare: ”Trebuie să câştigăm următoarele două meciuri”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa AS Roma, în etapa a patra a grupei A a Ligii Europa.

După ce în etapa precedentă, clujenii au pierdut cu 0-5 în faţa formaţiei italiene, în deplasare, CFR a pierdut şi partida retur, scor 0-2. AS Roma s-a calificat astfel în 16-imile competiţiei. Pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, au marcat Debeljuh ’49 (autogol) şi Veretout ’67 (penalti). Penaltiul a fost acordat pentru o intervenţie a lui Bălgrădean la Mkhitaryan.

La finalul meciului, Mario Camora, unul dintre cei mai experimentaţi jucători din Liga 1, a vorbit despre eşecul suferit de CFR Cluj şi în al doilea joc cu AS Roma: ”Noi ştiam că o să fie o echipă care o să aibe mai multă posesie ca noi, trebuia să fim compacţi, să ne apărăm bine. S-a văzut şi în prima repriză că eu au avut mai mult mingea, dar nu ţin minte o ocazie de gol clară în prima repriză. O fază fixă din care am dat autogol şi echipa a căzut moral şi al doilea gol, pentru mine nu e penalty. Nu putem compara calitatea şi ce bancă de rezerve au avut ei. S-a văzut şi acolo ce rezerve au avut, o echipă care se bate la titlu în Italia”

Internaţionalul român de origine portugheză speră ca formaţia italiană să dea acum o mână de ajutor echipei sale în partida următoare cu Young Boys: ”Are dreptate Mister, noi vrem, dar trebuie să vedem pe cine avem în faţă. Şi adevărul este că Roma este o echipă foarte puternică. Trebuie să ne ajute şi Roma la următorul meci cu Young Boys şi noi să batem în ambele meciuri.” a mai spus Mario Camora, la finalul jocului din Gruia.

In etapa a cincea, la 3 decembrie, CFR Cluj va juca acasă cu ŢSKA Sofia şi AS Roma va întâlni pe teren propriu Young Boys Berna. Ultima etapă programează, la 10 decembrie, meciurile Young Boys – CFR Cluj şi ŢSKA Sofia – AS Roma.

AS Roma este lider în clasamentul grupei, cu 10 puncte. Young Boys Berna este pe locul doi, cu 7 puncte, în timp ce CFR Cluj este pe 3, cu patru puncte. Ultima poziţie este ocupată de ŢSKA Sofia, care are un punct.

Afla mai multe despre: mario camoracfr cluj 

viewscnt
Articole similare