Majoritatea baschetbaliştilor americani care ajung în NBA au de înfruntat perioade dificile în copilărie şi adolescenţă. Cel mai probabil, Carmelo Anthony a avut-o pe cea mai grea. Înainte de a fi superstar în NBA, Carmelo Anthony a trăit în două dintre cele mai rău famate cartiere americane.
Pe umărul stâng al lui Carmelo se află două litere tatuate: WB. Nu are absolut nicio legătură cu studiourile de filmare. În cazul extremei de forţă de la Portland Trail Blazers, WB înseamnă West Baltimore. Este cartierul unde a crescut Melo şi locul unde a învăţat să joace baschet. Locul acela este unul deprimant. Clădiri şubrezite, acoperişuri dărăpănate, multă cărămidă de culoare roşie, maşini foarte vechi din anii 80’, de-abia funcţionale. Toate aparţin comunităţii afro-americane sărace. Pe lângă acestea mai fac parte, inevitabil, traficul de droguri, bandele stradale, implicit armele de foc şi binecunoscutele “familii” de mafioţi, fie italieni, fie afro-americani. Pe lângă West Baltimore, Anthony a trăit o scurtă perioadă şi în centrul cartierului Brooklyn, o altă zonă periculoasă din New York.
Cu o carieră excepţională în ceea ce priveşte cifrele personale, fostul star al lui Denver Nuggets a întâmpinat multe dificultăţi pentru a ajunge la nivelul de star mondial. “Când creşti într-un loc ca acela, ai din start mai puţine decât au alţii. Trebuie să găseşti, cu orice preţ, o cale de a ieşi de acolo. Mi-am petrecut mare parte din adolescenţa mea întrebându-mă cine vreau să fiu, ce vreau să fac. Au trecut multe nopţi de speranţe deşarte, de promisiuni neîmplinite. Speram ca la răsăritul soarelui să nu mă mai aflu acolo”, spune baschetbalistul. După draftul din 2003, a fost selecţionat de Denver Nuggets, acolo unde a petrecut şapte sezoane şi jumătate, iar de fiecare dată a dus echipa în play-off. În primul său sezon din NBA, mulţi au spus că merita premiul de debutant al anului, cifrele sale fiind peste cele ale lui Lebron James.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Carmelo s-a născut la New York, în „capitala mondială a globului” sau „în oraşul care nu doarme niciodată”. Tatăl său era portorican, iar mama afro-americană. Locuiau în alt cartier dezavantajat, Red Hook, în Brooklyn. Tatăl a murit din cauza unui cancer, pe când Carmelo avea doar doi ani. Mama a rămas să-i crească singură, pe el, cei doi fraţi şi sora sa mai mică. “Eram opt suflete în toată casa, cu tot cu verişori, cu unchi şi mătuşi. Aveam doar două camere. Trebuia să unim paturile. Acum mă simt binecuvîntat. Am reuşit să străbat furtuna”, spune Melo.
Şcoala baschetului învăţat pe străzi
Avea opt ani când mama sa s-a decis să se mute la Baltimore, la 325 de kilometri la sud de New York. “La Brooklyn se spune că dacă poţi supravieţui aici, poţi supravieţui în orice oraş. Când mă uit în urmă, e ciudat, pentru că mama a crezut că ne face un bine ieşind din New York, însă în West Baltimore era chiar mai rău. Totuşi acolo am învăţat ce înseamnă loialitatea, legile supravieţuirii, am învăţat să mă adaptez”, povesteşte cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale a Statelor Unite ale Americii.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În perioada liceului era interesat doar de baschet, nu şi de şcoală. Însă nu credea că ar putea să ajungă în baschetul profesionist. “Nu aveam un model uman după care să mă ghidez. Nu aveam tată, iar mama se lupta să le facă pe toate”, spune cel care a jucat de zece ori în All-Star Game şi care în perioada liceului impresiona şi la soccer. În timpu liceului, Carmelo nu a impresionat deloc ca note, însă calea salvatoare a fost baschetul. Era de departe cel mai bun din tot liceul, astfel că profesorii nu puteau să îi reproşeze faptul că nu se ridica la nivelul colegilor la celelalte materii.
În 1998, pe când avea doar 14 ani, Melo s-a dus la liceu, la liga catolică din Baltimore. În baschet a început ca point guard, dar nu impresiona în acea poziţie. Nu avea calitatea necesară să ofere pase decisivie. În anul următor, Carmelo Anthony a crescut brusc, 15 centimetri în doar câteva luni şi a devenit unul dintre cei mai buni jucători din statul Maryland. Se dăruise trup, minte şi suflet baschetului, iar şcoala, în continuare nu conta pentru el. Pentru a îi sprijini cariera de sportiv, mama sa a decis să se mute încă o dată. Carmelo a ajuns în Oak Hill, Virginia, pentru ultimul an de liceu. A urmat o vară grea, de antrenamente şi de recuperare la învăţătură. “Mi-am adus notele la nivelul cel bun şi am început să mă concentrez asupra vieţii pe care doream s-o trăiesc”, spune fostul jucător al lui New York Knicks.
Calea spre performanţă
După terminarea liceului, a fost convins de către cei de la Syracuse să se întoarcă acasă, în New York. Ca debutant, în NCCA, Anthony a condus-o pe Syracyse la câştigarea titlului în liga dintre universităţi. După finala câştigată cu Kentucky, toţi coechipierii şi tot staff-ul au sărit pe numărul 15. Câţiva ani mai târziu, “portocaliii” i-au retras numărul.
La 19 ani a făcut saltul în NBA. A fost selecţionat al treilea la draftul din 2003, după LeBron James şi Darko Milicic, dar în faţa lui Chris Bosh şi Dwyane Wade. Cu selecţionarea sa, Denver Nuggets şi-a schimbat total performanţele, chiar dacă nu a reuşit să câştige titlul, însă an de an echipa a mers în play-off cu Melo pe parchet. De curând, fostul său antrenor, George Karl declara: "Carmelo este foarte bun în atac, este prima sa calitate. Cheltuieşte atâta a energie în ofensivă încât îi este greu să fie la fel de bun în apărare”. În fiecare vară, Carmelo se întoarce la Baltimore. Are acolo un campus de baschet, dedicat tinerilor săraci
Visul MSG
Încă de la o vârstă fragedă a visat să joace pentru New York Knicks. Acesta a fost şi motivul pentru care în februarie 2011, a ales să părăsească uşor Denver şi să meargă în oraşul unde s-a născut, deşi mergea la o echipă incompletă. În 6 sezoane şi jumătate la Knicks nu a reuşit să ducă echipa decât în semifinalele de conferinţă. Însă în tot acest timp, Melo a câştigat în 2013 premiul pentru cel mai bun marcator şi a fost al doilea în viziunea specialiştilor la premiul MVP. Deşi trofeul suprem nu a venit la care visează toţi fanii lui Knicks de aproape jumătate de secol, prezenţa lui Melo nu a fost uitată şi chiar şi în prezent, cei mai mulţi fani din Madison Square Garden vin cu tricouri inscripţionate cu numărul 7 şi numele Anthony.
În 2017, a ales să plece la Oklahoma City Thunder. În aceeaşi echipă cu Westbrook şi Paul George cifrele sale au scăzut, iar echipa nu a reuşit nimic important. Următorul sezon a plecat la Houston Rockets unde nu a jucat decât 10 meciuri. A fost dat afară mult prea uşor, iar timp de un an de zile a stat fără contract. A fost probabil cea mai proastă decizia a sa din toată cariera.
Rolul de tată l-a salvat
Fiind fără contract între noiembrie 2018 şi noiembrie 2019, Carmelo a petrecut mult timp alături de fiul său Kiyan. Într-o perioadă în care ofertele nu veneau, a fost tentat să se retragă. Fiul său l-a rugat să continue să lupte pentru a îl mai putea urmări la lucru. “Fiul meu mi-a spus că nu pot renunţa. Mi-a zis că era prea mic pentru a-şi da seama de ceea ce făceam pe teren în urmă cu 3-4 ani şi că vrea să mă vadă jucând în continuare. El mi-a dat puterea de a merge mai departe”.
În noiembrie, a venit telefonul salvator de la Portland. Damian Lillard l-a dorit lângă el, iar cifrele lui Melo nu sunt rele pentru un jucător de aproape 36 de ani. Are o medie de aproape 16 puncte pe meci şi de şapte recuperări pe partidă.
articol de Mihai Dolinschi
Afla mai multe despre: baschet
