Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Caster Semenya, după ce a câştigat proba de 2000 metri de la Montreuil: ”Nu sunt o idioată! Sunt o atletă adevărată şi nu trişez”

Caster Semenya, după ce a câştigat proba de 2000 metri de la Montreuil: ”Nu sunt o idioată! Sunt o atletă adevărată şi nu trişez”

Alte sporturi

Comentarii

Atleta sud-africană Caster Semenya a câştigat proba de 2000 de metri din cadrul reuniunii de la Montreuil şi a vorbit despre regula IAAF privind sportivele cu nivel ridicat de hormoni. Ea a subliniat că nu va lua niciun tratament, deoarece este o atletă adevărată, care nu trişează.

"Nu am timp să mă gândesc la prostiile astea. Mă concentrez la ceea ce mă interesează. Ei au probleme cu mine, dar eu nu am cu ei. Nu sunt o idioată! De ce aş lua un tratament? Sunt o atletă adevărată şi nu trişez. Ei ar trebui să se concentreze pe dopa. Dacă trebuie să mă retrag de la 800 metri, mă retrag, nu are nicio importanţă, a câştigat tot ce mi-am dorit. Pot alerga în orice probă, 100 metri, 200 metri, pot evolua la săritura în lungime sau la heptatlon. Sunt o atletă talentată, nu îmi fac griji", a declarat Semenya, conform Le Figaro.

În 3 iunie, Tribunalul Federal elveţian a suspendat temporar punerea în aplicare a regulii IAAF prinvind sportivele cu nivel ridicat de hormoni, astfel că atleta sud-africană Caster Semenya poate concura în probele de la 400 de metri la o milă.

La 1 mai, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul formulat de atleta Caster Semenya şi de Federaţia Sud-africană de Atletism (ASA) împotriva regulii Diferenţei de Dezvoltare Sexuală (DDS) a IAAF, care presupune că sportivele cu hiperandrogenie vor trebui să-şi reducă nivelul de testosteron şi să-l menţină apoi pentru a putea să concureze pe plan internaţional.

Federaţia Internaţională de Atletism, IAAF, a anunţat, în urmă cu un an, o clasificare separată a atleţilor, pe baza Diferenţei de Dezvoltare Sexuală (DDS), care presupune că sportivele cu nivel natural de hormoni ridicat, cum este şi Semenya, să urmeze un tratament de diminuare, reducându-şi nivelul de testosteron şi menţinându-l apoi pentru a putea să concureze pe plan internaţional.

Sportivele DSD trebuie să-şi reducă nivelul de testosteron sub 5 nmol/l pentru o periodă continuă de cel puţin şase luni şi să menţină noul nivel pe durata restului carierei atletice.

Atletele care doresc să ia parte la competiţii internaţionale, dar nu-şi scad nivelul testosteronului, vor putea concura împotriva bărbaţilor.

Afla mai multe despre: caster semenya 

viewscnt
Articole similare