Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Câţi bani a obţinut Reghecampf din primul mandat la FCSB! ”Am câştigat în doi ani de zile peste două milioane de euro!” Suma pe care i-a oferit-o lui Becali pentru a pleca la Al Hilal

Câţi bani a obţinut Reghecampf din primul mandat la FCSB! ”Am câştigat în doi ani de zile peste două milioane de euro!” Suma pe care i-a oferit-o lui Becali pentru a pleca la Al Hilal

FCSB

Comentarii

Laurenţiu Reghecampf, antrenorul Universităţii Craiova, a dezvăluit suma pe care a încasat-o în primul mandat când a pregătit-o pe FCSB.

Laurenţiu Reghecampf a fost antrenor la FCSB în perioada mai 2012 – mai 2014 şi decembrie 2015 – mai 2017. În primul mandat la echipa lui Gigi Becali, antrenorul a strâns o sumă impresionantă de bani. 

”Am câştigat în doi ani de zile peste două milioane de euro!” 

”Reghe” a dezvăluit că după primul mandat la gruparea bucureşteană a strâns 2 milioane de euro. În primul an a fost plătit cu 20.000 de euro pe lună, iar în al doilea an, Gigi Becali i-a oferit 25.000 de euro pe lună. Cei mai mulţi bani au fost strânşi din calificările FCSB-ului în cupele europene. În mai 2014, Laurenţiu Reghecampf a ajuns la A Hilal, iar antrenorul a fost nevoit să îi plătească lui Gigi Becali 800.000 de euro pentru a-l lăsa să plece de la FCSB.

”Eu la Steaua am câştigat în doi ani de zile peste două milioane de euro. Eu am avut 20.000 de euro în primul an şi 25.000 de euro în al doilea an. Am câştigat din calificări şi bonusuri aproape un milion de euro. Bani pe care i-am plătit înapoi lui Gigi când m-am transferat la Al Hilal. Am făcut asta cu drag, i-am dat 800.000 de euro lui Gigi Becali ca să plec. Aveam un contract, trebuia să îl ţin, dar am plătit ca să plec. Eu am făcut mulţi bani, Am făcut foarte mulţi bani în perioada Steaua”, a spus Laurenţiu Reghecampf, în podcastul „Acasă la Măruţă”.

Actualul antrenor al Universităţii Craiova a câştigat 2 titluri cu FCSB în sezoanele 2012 – 2013 şi 2013 – 2014, plus o Supercupă a României în sezonul 2013-2014.

Afla mai multe despre: fcsb-reghecampf-becali 

viewscnt
Articole similare