Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce a hotărât instanţa în cazul palmaresului Universităţii Craiova. Reacţia lui Pavel Badea: ”Noi ne-am judecat cu noi”

Ce a hotărât instanţa în cazul palmaresului Universităţii Craiova. Reacţia lui Pavel Badea: ”Noi ne-am judecat cu noi”

Fotbal intern

Comentarii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca procesul privind palmaresul Universităţii Craiova să se întoarcă la Tribunalul de la Timişoara. Însă, a rămas în vigoare decizia potrivit căreia FC U Craiova 1948, echipa lui Adrian Mititelu şi ocupanta locului doi din Liga a 2-a, nu are voie să utilizeze actuala denumire, dar nici însemnele Universităţii Craiova.

Spre sfârşitul lunii ianuarie, FC U Craiova a pierdut procesul cu CS Universitatea Craiova. În urma acestuia, formaţiei lui Mititelu i-a fost interzis să mai folosească numele şi siglele echipei istorice. Mai mult, clubul a fost obligat să retragă din mediul comercial orice produs ce utilizează denumirea sau poartă însemnele Universităţii Craiova.

Însă, în cursul zilei de joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis trimiterea spre rejudecare a procesului privind palmaresul Universităţii Craiova. Aceasta a admis recursul celor de la CS Universitatea Craiova, în urma decizia luate de Curtea de Apel Timişoara în 2018. Respectiva instanţă decisese că echipa din Liga 1, CS Universitatea Craiova, nu continuă tradiţia echipei de fotbal Universităţii Craiova.

Potrivit instanţei, FC U Craiova 1948, echipă înfiinţată pe o nouă societate, în 2017, nu deţine palmaresul istoric al Universităţii Craiovei. Totodată, nici echipa din Liga 1 nu deţine palmaresul de dinainte de 1991. Astfel, în urma confuziei create de deciziile judecătoreşti, directorul sportiv al FC U Craiova, Pavel Badea, a încercat să clarifice câteva dintre detaliile proceselor.

“A fost o neînţelegere la început, deoarece suntem doar noi în acest proces. Glumind puţin, noi ne-am judecat cu noi. Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi Fotbal Club Universitatea Craiova au fost sub tutela Ministerului Educaţiei până la separarea din 1994. Astfel, ceea ce s-a dat astăzi, este o decizie normală, iar noi putem clarifica puţin situaţia palmaresului istoric.

Să fim bine înţeleşi, noi deţinem brandurile Clubul Sportiv Universitatea Craiova şi Fotbal Club Universitatea Craiova. Domnul Adrian Mititelu nu a fost parte în proces, nu avea cum să câştige ceva legat de palmares. Acesta nu a fost înstrăinat niciodată, iar situaţia va deveni clară în curând. Noi suntem într-un parteneriat cu echipa din Liga 1 şi venim cu brand, siglă, palmares.

A fost doar o neînţelegere, iar procesul se întoarce la Tribunalul de la Timişoara. Am cerut să ni se recunoască ce este al nostru”, a spus Pavel Badea, pentru Fanatik.

VIDEO | Rezumat Universitatea Craiova - UTA Arad 2-0

Afla mai multe despre: fc u craiovauniversitatea craiova,  

viewscnt
Articole similare