Experiențe împreună.
You are here:

Ce efecte adverse au fost descoperite de voluntarii vaccinaţi împotriva COVID-19. Pfizer şi Biontech anunţă că oferă ”90% protecţie”

Ce efecte adverse au fost descoperite de voluntarii vaccinaţi împotriva COVID-19. Pfizer şi Biontech anunţă că oferă ”90% protecţie”

Diverse

Comentarii

Câţiva dintre cei 43.500 de voluntari, care au acceptat să le fie administrat vaccinul Pfizer împotriva COVID-19, au dezvăluit ce efecte adverse au avut.

Vaccinul împotriva COVID-19 al Pfizer şi Biontech este ”eficient 90%”, au anunţat, luni, cele două laboratoare, în urma primei analize intermediare a testului lor, aflat în faza a treia, ultima înaintea unei omologări, relatează AFP.

Vaccinul a fost testat asupra unui număr de 43.500 de oameni în şase ţări şi nu au fost raportate probleme de siguranţă.

Conform AS.com, care citează interviuri acordate pentru CNN, voluntarilor le-au fost administrate două doze, iar câţiva dintre aceştia au vorbit despre stările prin care au trecut. Printre cele mai comune efecte adverse, după cum anunţă sursa citată, sunt: febră, dureri de cap, în timp ce alţii au susţinut că au stări identice cu ale unei mahmureli. 

Carrie, o femeie de 45 de ani din SUA, a susţinut că efecte adverse a simţit după prima doză a vaccinului, precum febra, dureri de cap şi o stare generală de disconfort, ca la o simplă răceală. După a doua doză, stările s-au accentuat, dar fără a fi ceva grav. 

Un bărbat care şi-a dezvăluit identitatea, Glenn Deshields (44 de ani), din Texas, a comparat efectele adverse cu o mahmureală. De asemenea, bărbatul a dezvoltat anticorpi la COVID-19. 

Un bărbat a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care a primit vaccinul între 5-26 august, a susţinut că "a simţit câteva efecte adverse" după a doua doză a vaccinului, precum: frisoane şi o durere accentuată. Acelaşi bărbat a susţinut că nu a fost a fost în pericol. 

Aproximativ 12 vaccinuri se află în faza finală a testării, însă acesta este primul vaccin care dă rezultate.

Momentan, nu se ştie cât timp durează imunizarea.

viewscnt
Articole similare
Simona Halep, fotomodel la Stuttgart. Pictorial inedit in camera de hotel. Pentru cine a pozat...