Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Ce faci dacă vine o ofertă din Liga I?” Răspunsul lui Florin Bratu nu a lăsat loc de interpretări

”Ce faci dacă vine o ofertă din Liga I?” Răspunsul lui Florin Bratu nu a lăsat loc de interpretări
Comentarii

Fostul atacant Florin Bratu a preluat naţionala de tineret Under-21 a României, pe care o va conduce pentru următorii doi ani, având ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice din 2024.

Întrebat cum ar reacţiona dacă ar fi contactat de o echipă bună din Liga I, Bratu nu a stat pe gânduri şi a mărturisit că ar refuza!

”Dacă vine oferta de la Liga I, eu aş rămâne la U21.. atât timp cât am contract. Mă simt fericit şi eu vreau să îi răsplătesc pe cei din Federaţie care m-au numit şi au avut încredere în mine!, a declarat Florin Bratu la conferinţa de presă.

Bratu şi-a pregătit elevii pentru cele două jocuri amicale şi a mărturisit: ”Sunt în stadiul în care vreau să îi cunosc pe băieţi, nu vreau să fac promisiuni. Vreau să le transmit spiritul! Vreau să evalueaz jucătorii, lotul şi să omogenizăm naţionala U21. Ne trebuie şi rezultate!”.

Florin Bratu are 14 selecţii în echipa naţională pentru care a marcat de două ori. În cariera de fotbalist a evoluat la cluburi precum Rapid Bucureşti, Galatasaray, Nantes, Dinamo Bucureşti, Valenciennes sau Litex Loveci. A cucerit 4 trofee: titlul în Liga I, Cupa României, Supercupa României şi Supercupa Bulgariei.

Ca antrenor, Bratu a activat la Dinamo U19, cu care a câştigat Liga Elitelor în 2017, la România U18, Dinamo Bucureşti, Aerostar Bacău, Turris Oltul Turnu Măgurele şi Concordia Chiajna.

România U21 - Anglia U21 a fost anulat din cauza COVID-19. Debutul lui Florin Bratu, întârziat

Meciul amical România U21 - Anglia U21, care ar fi trebuit să consemneze debutul lui Florin Bratu pe banca ”tricolorilor mici”, a fost anulat.

Meciul a fost anulat după ce în delegaţia englezilor au fost depistate două cazuri pozitive la testarea Covid-19 premergătoare deplasării în România.

Naţionala mai are programat un amical cu Georgia U21, marţi, 7 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari.

Iată lotul convocat de staff-ul U21 pentru acţiunea din septembrie:

Portari: Mihai Popa (FC Voluntari), Răzvan Ducan (CS Mioveni), Szilard Gyenge (AFK Csikszereda)

Fundaşi: Alexandru Georgescu (Farul Constanţa), Alexandru Ţîrlea (Deportivo Alaves B/Spania), Radu Drăguşin (Juventus/Italia), Bogdan Racoviţan (FC Botoşani), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Sorin Şerban (FCSB), Valentin Ţicu (ACS Petrolul 52)

Mijlocaşi: Victor Dican (Universitatea Cluj), Dragoş Albu (U Craiova 1948 SA), Ovidiu Perianu (FCSB), Vlad Pop (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Antonio Sefer (FC Rapid 1923), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Işfan (FC Argeş), Alexi Pitu (Farul Constanţa), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj)

Atacanţi: Cristian Dumitru (FC Argeş), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia), Ianis Stoica (FCSB), Alexandru Stoica (Unirea Slobozia)

 

Afla mai multe despre: romania u21florin bratu 

viewscnt
Articole similare