Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce le-a spus la pauză Leo Grozavu jucătorilor, când Sepsi o conducea pe Astra cu 2-0: ”Nu există o explicaţie”

Ce le-a spus la pauză Leo Grozavu jucătorilor, când Sepsi o conducea pe Astra cu 2-0: ”Nu există o explicaţie”

Superliga

Comentarii

Florin Ştefan spune că nu are o explicaţie pentru faptul că Sepsi a fost egalată, deşi a condus-o la pauză pe Astra cu 2-0. Fundaşul lui Sepsi susţine că Leo Grozavu i-a avertizat la pauză că trebuie să mai înscrie un gol.

Astra era obligată să câştige cu Sepsi, pe teren propriu, pentru a fi sigură de calificarea în play-off. Însă Sepsi a marcat de două ori în prima repriză şi obiectivul părea în pericol. Astra a reuşit totuşi să egaleze în repriza a doua şi s-a terminat 2-2.

Florin Ştefan, care a fost titular cu Astra, susţine că Leo Grozavu i-a avertizat la pauză că 2-0 este un scor periculos:

”Nu mă aşteptam la pauză... Am dominat prima repriză şi Mister ne-a spus la pauză că trebuie să marcăm golul trei, că 2-0 este un scor periculos. Nu există o explicaţie. Cred că am intrat relaxaţi, dar în mod normal nu trebuia să facem acest lucru. Nu trebuia să intrăm relaxaţi, nu trebuia să primim gol în primul rând. Am primit gol şi poate ne-a demoralizat, şi am făcut apoi acea greşeală la penalti”, a declarat Florin Ştefan.

Nicolae Carnat, jucător la Sepsi, spune şi el că nu-şi explică egalul cu Astra. Atacantul de 21 de ani susţine că o posibilă explicaţie este că echipa a clacat:

”Au fost două goluri pe care le-am luat foarte repede, după un minut. Nu pot să îmi explic. Mie îmi pare rău, am controlat jocul şi trebuia să venim acasă cu o victorie. Am căzut psihic după primul gol, l-am luat pe al doilea şi apoi am controlat iar jocul. Dar a fost prea târziu să mai înscriem din nou. Ne-am luptat la fiecare meci, ştim că puteam să facem mai multe puncte, dar asta e. Acum trebuie să ne ducem în play-out cu un moral bun şi să ne salvăm. Am avut multe meciuri în care puteam să câştigăm sau puteam să facem egal. Pe barba noastră am pierdut. Am avut o serie de 11-12 egaluri, în care puteam să batem lejer în 2-3 meciuri şi puteam să fim acolo sus”, a spus Carnat.

Pe pagina de Facebook a lui Sepsi au apărut foarte multe comentarii în care jucătorii lui Leo Grozavu au fost acuzaţi că au aranjat partida.

Afla mai multe despre: florin stefan 

viewscnt
Articole similare