Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce se ascunde în spatele plecării lui Aleix Garcia de la Dinamo! DDB: "E o armă nouă". Cortacero, acuzat că îngroapă intenţionat clubul

Ce se ascunde în spatele plecării lui Aleix Garcia de la Dinamo! DDB: "E o armă nouă". Cortacero, acuzat că îngroapă intenţionat clubul

Dinamo București

Comentarii

DDB susţine că Pablo Cortacero şi alţi conducători de la Dinamo îşi doresc falimentarea clubului. Ultima dovadă ar fi fost dată prin plecarea lui Aleix Garcia.

DDB explică posibila schemă a lui Pablo Cortacero la Dinamo

Luni, Aleix Garcia s-a despărţit de Dinamo şi a avut un mesaj la final de aventură în "Ştefan cel Mare". La câteva ore distanţă, DDB a anunţat că Pablo Cortacero şi oamenii săi s-au despărţit de fotbalistul spaniol în condiţii dubioase: 

"Cortacero & CO au dat astăzi încă o probă a ticăloşiei în care s-au angrenat la Dinamo. Devine din ce în ce mai evident că aceşti indivizi, acţionari majoritari în cadrul clubului, în acest moment, din păcate, au venit în România cu o misiune foarte clară: aceea de a băga Dinamo în faliment! 

ALEIX GARCIA FOLOSIT CA O NOUĂ ARMĂ 

Deşi Aleix Garcia era implicat în discuţii cu DDB, care îi pusese pe masă o ofertă onestă, în beneficiul ambelor părţi, (jucător-club) gaşca condusă de Cortacero i-a propus rezilierea contractului cu efect imediat şi în condiţii dezastruoase pentru club. 

Mai exact, Pablo Cortacero a semnat un acord cu jucătorul, prin care clubul Dinamo se obligă să îi achite 90.000 € net, viraţi în termen de 13 zile, Aleix Garcia urmând să devină astfel jucător liber. 

Spaniolii au plusat! În cazul în care Dinamo nu va efectua plata în termenii stipulaţi, clubul se obligă să îi plătească daune lui Aleix Garcia, în valoare de 40.000 €, net. 

Suma totală, aşadar, este de 130.000 de Euro, pe care jucătorul ar fi îndreptăţit să o ceară printr-un eventual memoriu la FIFA. 

PENTRU CĂ SĂPAŞII NU VOR VIRA ÎN CLUB NICI UN BAN", au transmis cei din spatele proiectului DDB. 

DDB: "Alegeţi raţiunea în locul puşcăriei"

"Repetăm! Toate acestea, în condiţiile în care Cortacero & CO au cunoştintă de faptul că Aleix Garcia şi clubul Dinamo, prin intermediul DDB, sunt angrenaţi deja în discuţii menite să rezolve lucrurile pe cale amiabilă, în cu totul alte condiţii, din care să nu piardă nici una dintre părţi. 

Jucătorul a semnat, din păcate, fiind şi el tot o victimă a acestor indivizi fără scrupule. Reprezentanţii lui Dinamo la FRF sunt Constantin Eftimescu şi Cornel Ţălnar, singurii oficiali a căror semnătură este recunoscută de către forul în cauză. 

DDB depune eforturi în continuare pentru a zădărnici ticăloşiile puse la cale de către acţionarul majoritar! 

Aleix Garcia ar urma să fie alt caz Rene Hinojo, portar în vârstă de 37 de ani, căruia i s-au garantat, prin contract, la Dinamo, nu mai puţin de 25.000 € lunar şi care şi-a depus recent memoriu la FIFA.

Adaugând toate celelalte cheltuieli absurde la care SĂPAŞII au obligat clubul Dinamo, încă din prima zi în care au pus piciorul în Groapă, credem că nu mai există nici o urmă de îndoială cu privire la intenţiile pe care le au. Misiunea lor în România pare să fie FALIMENTAREA, cu orice preţ, a lui Dinamo! 

DDB ÎNSĂ NU VA PERMITE ACEST LUCRU! DINAMO POATE DEVENI GROAPA LOR. 

Suntem în continuare aici şi vom para toate loviturile, indiferent cât de multe, dure şi de pe care parte vin! 

BĂGAŢI-VĂ ASTA BINE ÎN CAP, SĂPAŞILOR - VEŢI EŞUA! 

RAPORTAŢI ŞEFULUI CĂ NU VĂ PUTEŢI DUCE MISIUNEA LA CAPĂT! 

Singura voastră şansă este aceea de a stopa chiar ACUM nemerniciile pe care le faceţi! Încă suntem dispuşi la discuţii. 

ALEGEŢI RAŢIUNEA ÎN LOCUL PUŞCĂRIEI, “DOMNILOR”!

Echipa DDB", a transmis PCH. 

 

Afla mai multe despre: pablo cortacero dinamodinamodinamo bucurestialeix garcia 

viewscnt
Articole similare