Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce se întâmplă cu jucătorii împrumutaţi de Real Madrid. 14 fotbalişti revin în această vară la echipă. Pe cine păstrează Ancelotti

Ce se întâmplă cu jucătorii împrumutaţi de Real Madrid. 14 fotbalişti revin în această vară la echipă. Pe cine păstrează Ancelotti

Real Madrid

Comentarii

Presa spaniolă a analizat situaţia jucătorilor pe care Real Madrid i-a împrumutat sezonul trecut şi care acum vor reveni sub comanda lui Ancelotti.

14 jucători are Real Madrid împrumutaţi în acest moment, iar câţiva dintre ei au şanse reale să rămână în lotul echipei blanco din stagiunea viitoare. 

Cele mai mari şanse le au Gareth Bale, care revine de la Spurs, dar şi Martin Odegaard, care se întoarce după experienţa Arsenal Londra.

Norvegianul şi-a confirmat deja revenirea: ”Real mi-a transmis clar că vrea să revin” a anunţat acesta.

În altă ordine de idei, japonezul Takefusa Kubo va fi împrumutat pentru a creşte în continuare la un alt club. Luka Jovic va pleca şi el, fie sub formă de împrumut, fie definitiv. AC Milan este formaţia cea mai interesată de serviciile sale.

Brahim Diaz ar putea rămâne la Madrid, fiind un jucător pe placul lui Ancelotti. Şi el are însă şanse să revină la AC Milan, acolo unde a fost împrumutat sezonul trecut.

Cine trebuie să-l convingă pe Ancelotti

În schimb, alţi doi fotbalişti, Dani Ceballos şi Jesus Vallejo vor avea şansa să-l convingă pe Ancelotti că merită să-i păstreze. Cei doi au mai multe variante de transfer, dar tehnicianul italian vrea să se convingă asupra importanţei lor în lot pentru stagiunea viitoare.

Jucători mai puţin cunoscuţi precum Fran Garcia, Manu Hernando, Marin Calderon sau Franchu vor fi din nou împrumutaţi de gruparea blanco, în timp ce brazilianul Reinier, care anul trecut a jucat la Dortmund, va fi cedat probabil în campionatul spaniol de această dată. Borja Mayoral, atacantul care a lăsat o impresie bună la Roma, are deja oferte. Roma vrea să-l păstreze, dar nu poate achita momentan cele 15 milioane de euro solicitate de Real Madrid.

Afla mai multe despre: gareth baleodegaardreal madridancelotti 

viewscnt
Articole similare