Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce se va întâmpla cu Ionuţ Chirilă după numirea lui Adrian Falub ca antrenor la Academica Clinceni

Ce se va întâmpla cu Ionuţ Chirilă după numirea lui Adrian Falub ca antrenor la Academica Clinceni
Comentarii

Sabin Ilie (46 de ani), noul team manager de la Academica Clinceni, a explicat ce se va întâmpla cu Ionuţ Chirilă după numirea lui Adrian Falub ca antrenor la echipa din Ilfov. În acte, Chirilă e încă antrenorul Academicii Clinceni, însă Sabin Ilie a anunţat că acesta urmează să-şi reziliere contractul.

Ce se va întâmpla cu Ionuţ Chirilă după numirea lui Adrian Falub ca antrenor la Academica Clinceni

Academica Clinceni şi-a conturat deja noul staff tehnic al echipei, odată cu sosirea noului investitor, iar Ionuţ Chirilă nu mai face parte din planuri. Sabin Ilie, team managerul formaţiei sosit odată cu noua conducere, a anunţat că Ionuţ Chirilă nu se va prezenta la antrenamente până pe data de 18 decembrie, iar apoi părţile vor avea o discuţie pentru rezilierea contractului.

"Dânsul a semnat o hârtie că până pe data de 18 nu se va mai prezenta, din câte ştiu eu, să nu înţeleagă cineva că am ceva cu domnul Chirilă. Până pe 18 nu se va mai prezenta la antrenamente şi la meciuri. După data de 18 o să avem o discuţie cu dânsul sau cu domnul primar sau preşedintele clubului. Ionuţ Chirilă a zis că o să-şi rezilieze contractul.

Dânsul ştie foarte bine că nu există nicio clauză în contractul dânsului, deci...", a spus Sabin Ilie, noul team manager de la Academica Clinceni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Investitor şi staff tehnic nou la Academica Clinceni

După ce sezonul trecut a prins play-off-ul, cu Ilie Poenaru la cârmă, Academica Clinceni trece printr-o perioadă foarte grea din punct de vedere sportiv, fiind la retrogradare în clasament. Ionuţ Chirilă a preluat echipa de la Poenaru, dar n-a reuşit să o redreseze, astfel că a fost nevoie de o nouă schimbare. Noul investitor a venit şi cu un nou staff tehnic, din care fac parte Adrian Falub (director tehnic), Sabin Ilie (team manager scouting) şi Augustin Călin.

Afla mai multe despre: sabin ilieionut chirilaacademica clincenicontract 

viewscnt
Articole similare