Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce surpriză! Laporta vrea să-l înlocuiască pe Ronaldo Koeman cu un antrenor de doar 33 de ani. Cine ar putea veni pe Camp Nou

Ce surpriză! Laporta vrea să-l înlocuiască pe Ronaldo Koeman cu un antrenor de doar 33 de ani. Cine ar putea veni pe Camp Nou

Campionate

Comentarii

Joan Laporta vrea să-l înlocuiască pe Ronald Koeman cu un antrenor de doar 33 de ani. Cadena SER susţine că noul preşedinte al lui FC Barcelona l-a pus în capul listei pe Julian Nagelsmann, cel mai tânăr antrenor din Bundesliga, cel care a impresionat cu Hoffenheim şi RB Leizpig.

Joan Laporta a fost ales preşedinte la FC Barcelona şi este decis să facă reforme profunde, după ce clubul catalan a ajuns într-o situaţie dezastruoasă din toate punctele de vedere. Una din schimbări ar putea fi chiar pe bancă, unde Ronald Koeman ar urma să fie înlocuit cu Julian Nagelsmann, un antrenor de doar 33 de ani.

Laporta vrea să-l înlocuiască pe Koeman cu un antrenor de doar 33 de ani

Potrivit Cadena SER, Joan Laporta este decis să-l schimbe pe Ronald Koeman dacă antrenorul olandez nu va câştiga niciun trofeu. Barcelona a fost deja eliminată din optimile de Champions League, de PSG şi în campionat de află la şase puncte în spatele liderului Atletico Madrid.

Cele mai mari şanse la un trofeu le are în Cupa Regelui, unde va juca finala cu Athletic Bilbao. Presa din Spania scrie că Joan Laporta este un mare fan al lui Julian Nagelsmann, pe care îl vede foarte potrivit pentru postul de antrenor la FC Barcelona, deşi are doar 33 de ani.

Julian Nagelsmann este în acest moment sub contract cu RB Leipzig şi înţelegerea expiră în vara lui 2023. Ceea ce înseamnă că FC Barcelona ar putea plăti o sumă compensatorie.

Cine este Julian Nagelsmann, antrenorul de 33 de ani care ar putea ajunge la FC Barcelona

Julian Nagelsmann este o adevărată minune în lumea antrenorilor. Prima sa aventură ca antrenor principal a venit în 2016, când avea doar 28 de ani. Atunci a primit toată încrederea de la şefii lui Hoffenheim, care au surprins prin această decizie, dar care au dovedit că nu s-au înşelat. Anterior, Julian Nagelsmann lucrase ca antrenor ca secund la Hoffenheim şi ca antrenor la echipa sub 19 ani.

În ciuda vârstei, Nagelsmann a reuşit să se impună la Hoffenheim, pe care a condus-o în 136 de meciuri. În acest timp a avut o medie de 1,53 puncte pe meci. În vara lui 2019, Julian Nagelsmann a făcut următorul pas în carieră şi a acceptat provocarea de o antrena pe RB Leipzig, o echipă cu pretenţii mult mai importante.

Însă nici Leipzig nu s-a dovedit a fi o pălărie prea mare pentru talentatul antrenor. În sezonul trecut, Nagelsmann a reuşit să o ducă pe Leipzig până în semifinalele Champions League, unde a fost eliminată de PSG. În acest sezon, s-a oprit în optimile competiţiei, unde a fost eliminată de Liverpool.

Leipzig stă însă bine şi în campionat. În prezent, echipa antrenată de Julian Nagelsmann se află pe locul secund în Bundesliga, la doar două puncte în spatele lui Bayern Munchen, care şi în acest sezon arată o forţă mult prea mare pentru celelalte echipe din campionatul Germaniei.

Ca un fapt divers, Nagelsmann este mai mic cu o lună decât Lionel Messi. Antrenorul german este născut pe 23 iulie, în timp ce starul Barcelonei va împlini 34 de ani pe 24 iunie.

Afla mai multe despre: julian nagelsmann,  

viewscnt
Articole similare