Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce surpriză! PSG a fost eliminată din Cupa Ligii de ultima clasată din Ligue 1, deşi a folosit toate vedetele

Ce surpriză! PSG a fost eliminată din Cupa Ligii de ultima clasată din Ligue 1, deşi a folosit toate vedetele

PSG

Comentarii

Paris Saint-Germain a părăsit Cupa Ligii Franţei în sferturi, după ce a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de ultima clasată din Ligue 1, Guingamp. Oaspeţii au primit trei lovituri de la 11 metri.

Neymar a deschis scorul, în minutul 62, dar oaspeţii au marcat apoi de două ori, din penalti, prin Yeni N'Gbakoto '81 şi Marcus Thuram '90+3, şi s-au calificat în semifinalele competiţiei. Fiul lui Lilian Thuram a mai ratat un penalti, în minutul 61.

Alături de Neymar, la PSG au jucat şi Mbappe, tot meciul, şi Cavani, de la pauză, dar şi alte vedete.

Ultima dată când PSG a pierdut un meci de cupă a fost în 22 ianuarie 2014, scor 1-2, cu Montpellier, în 16-imile de finală ale Cupei Franţei. De atunci echipa pariziană a strâns 44 de victorii în cupe (25 în Cupa Franţei şi 19 în Cupa Ligii). PSG este neînvinsă în campionat, competiţie în care a acumulat în acest sezon 15 victorii şi două rezultate de egalitate.

Într-un alt meci din Cupa Ligii, Monaco s-a impus la penaltiuri, acasă, în faţa formaţiei Rennes (1-1 după 120 de minute), iar Bordeaux a câştigat, pe teren propriu, cu 1-0, meciul cu Le Havre. Marţi, Strasbourg a trecut de Olympique Lyon, în deplasare, cu 2-1.

Afla mai multe despre: psgguingcampcupa ligii frantei 

viewscnt
Articole similare