Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cei trei jucători ai FCSB rămaşi "fără credit" după startul de sezon! Becali i-a trecut pe lista neagră şi s-a pus pe transferat

Cei trei jucători ai FCSB rămaşi "fără credit" după startul de sezon! Becali i-a trecut pe lista neagră şi s-a pus pe transferat

Superliga

Comentarii

Ultimele mutări făcute de FCSB pe piaţa transferurilor au fost cel puţin surprinzătoare la prima vedere, în condiţiile în care vicecampioana a adus jucători pe alte posturi decât cele considerate deficitare.

Dacă venirea lui Alexandru Stan (fundaş stânga) s-a justificat prin prisma faptului că Dică nu avea în lot niciun fundaş stânga de meserie pentru partida cu Rapid Viena, iar transferul lui Mihai Roman a părut să fie făcut pentru a permite unui alt mijlocaş de bandă (cel mai probabil Jakolis) să plece în această vară, a stârnit rumoare graba cu care Gigi Becali a demarat negocierile pentru aducerea unui mijlocaş central.

Asta în condiţiile în care Dică declarase în mai multe rânduri că îşi doreşte completarea lotului cu un stoper de meserie. Becali a încercat aducerea lui Dan Nistor, iar după câteva zile de incertitudine a mutat decisiv pentru bulgarul Hristo Zlatiski, de la CS U Craiova.

Jucătorii rămaşi fără credit din partea patronului
Mutari care au trădat neîncrederea avută de oficialii FCSB în mijlocaşii centrali aflaţi acum în lotul lui Dică. De altfel, Becali s-a declarat public nemulţumit de modul în care s-au prezentat în acest sezon jucătorii din linia mediană, cu excepţia lui Mihai Pintilii.

Dragoş Nedelcu, Kamer Qaka, Ovidiu Popescu şi Lucian Filip sunt jucătorii care ar putea face cuplu cu Pintilii în centrul liniei mediene, însă cu toate astea Beali a decis să-l aducă pe Hristo Zlatinski.

În condiţiile în care bulgarul nu e pe lista UEFA, Becali a anunţat că Filip va fi foarte probabil titular la returul cu Rapid Viena, ceea ce arată că Nedelcu, Qaka şi Ovidiu Popescu vor fi puşi într-o situaţie dificilă odată ce şi Zlatinski va fi pus la punct cu pregătirea.

Nedelcu a fost transferat de Becali cu două milioane de euro, iar acest aspect îi face pe roş-albaştri să trateze cu atenţia problema mijlocaşului de 21 de ani, în condiţiile se speră la o recuperare a investiţiei. În schimb, Qaka şi Popescu vor fi nevoiţi fie să se obşnuiască cu rolul de rezervă, fie să-şi găsească alte echipe unde să poată evolua constat.

300 de minute a jucat Nedelcu în tricoul FCSB în acest sezon, fiind folosit în 4 partide
509 minute a strâns Popescu în echipa FCSB, în acest sezon, în 7 meciuri. În unul dintre ele a fost flosit însă ca fundaş dreapta
291 de minute a strâns Qaka la FCSB, în 6 meciuri

Afla mai multe despre: becalilista neagrafcsbbecali 

viewscnt
Articole similare