Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Celebrul rutier Chris Froome se întoarce: "Mă antrenez la capacitate normală"

Celebrul rutier Chris Froome se întoarce: "Mă antrenez la capacitate normală"

Alte sporturi

Comentarii

Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu câştigător al Turului Franţei, a anunţat că este aproape refăcut după accidentul oribil din 12 iunie 2019, şi se pregăteşte normal în aşteptarea reluării sezonului, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.

Chris Froome, 34 ani, a suferit fracturi de coastă, femur şi gamba dreaptă, după un accident suferit pe 12 iunie, într-o recunoaştere a traseului probei de contratimp din cadrul cursei Criterium du Dauphine. Britanicul a reluat antrenamentele abia în luna octombrie, după ce a petrecut peste trei săptămâni în spital.

Campionul britanic, care duminică a participat la prima cursă ciclistă virtuală organizată de echipa sa Ineos, se află în izolare în locuinţa sa din Franţa: ''Aş putea spune că recuperarea mea e destul de completă. Mai fac încă exerciţii de forţă ca să îmi întăresc partea dreaptă la care am fost accidentat, dar mă antrenez din nou la capacitate normală''.

În februarie, la opt luni de la accident, Froome a participat la Turul Emiratelor Arabe Unite, o cursă scurtată din cauza apariţiei primelor cazuri pozitive la coronavirus între participanţi.

Uniunea internaţională de ciclism a suspendat sezonul până cel puţin la 1 iunie, astfel că Turul Italiei, clasicele Milan-San Remo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix şi Liege-Bastogne-Liege au fost amânate sau anulate.

Organizatorii Turului Franţei (27 iunie-19 iulie) iau în calcul mai degrabă o amânare decât o anulare a celei mai importante curse a anului.

De când stă acasă, Froome îşi împarte timpul între copii şi antrenamente: ''Sunt foarte ocupat cu copiii în fiecare zi, mă antrenez cât pot de mult cu bicicleta staţionară şi fac şi multă gimnastică. Ne susţinem mental unii pe alţii, dar vom trece peste asta''.

Afla mai multe despre: ciclism 

viewscnt
Articole similare