Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CFR-ul simte grav nevoia de o reconstrucţie: ”Echipa e stoarsă, a stors-o Dan Petrescu. Nu poţi cu un asemenea lot pe trei fronturi”. Jonathan Rodriguez, criticat dur

CFR-ul simte grav nevoia de o reconstrucţie: ”Echipa e stoarsă, a stors-o Dan Petrescu. Nu poţi cu un asemenea lot pe trei fronturi”. Jonathan Rodriguez, criticat dur

CFR Cluj

Comentarii

Înfrângerea umilitoare a CFR-ului cu Steaua Roşie Belgrad a demonstrat că ardelenii nu mai au valoarea din anii trecuţi. Vivi Răchită spune chiar că aceştia au nevoie de investiţii serioase pentru a mai putea să facă performanţă.

CFR Cluj a fost umilită de Steaua Roşie, în turul play-off-ului Europa League. După 4-0 la Belgrad, campioana României va trebui, mai mult ca sigur, să se resemneze cu un loc în Conference League, după ce ardelenii visau la grupele Champions League, sau măcar Europa League, acum câteva săptămâni

Deşi a luat titlul în fiecare dintre ultimele patru sezoane si a început campionatul cu cinci victorii din cinci, Vivi Răchită nu mai vede aceeaşi valore în lotul CFR-ului. Formaţia clujeană a trecut prin multe schimbări în pauza competiţională, atât la nivel de conducere cât şi la nivel de lot, iar jucătorii ce au plecat au fost înlocuiţi cu unii inferiori, spune Răchită.

CFR-ul simte grav nevoia de o reconstrucţie

"CFR este o echipă stoarsă. A stors-o Dan Petrescu, a venit Edi, a mai găsit nişte resurse, a câştigat campionatul. Dacă nu se fac investiţii, această echipă nu mai poate face performanţă. Nu poţi cu un asemenea lot să mergi pe trei fronturi, trebuie sânge proaspăt. Sunt anumiţi jucători blazaţi, fără foame de trofee.

A rămas din coloana vertebrală a echipei de acum câţiva ani doar Arlauskis, fundaşii centrali Burcă şi Vinicius nu mai sunt, mijlocaşii centrali Djokovic şi Bordeianu nu mai sunt, Rondon şi Ţucudean nu mai sunt, iar Omrani nu mai e la nivelul dinainte.

Păcat că ne-a bătut cu 4-0 Steaua Roşie, o echipă modestă, de pluton. Au fost nişte greşeli de interpretare a fazelor şi de transmitere a balonului incredibile la Steaua Roşie Belgrad. Le-am făcut cadouri! Când am văzut primul gol, dacă eram jucător la CFR îmi rupeam legitimaţia a doua zi.

La mijloc este problema, nu înţeleg ce caută Jonathan Rodriguez la CFR. Este un jucător mediu de Liga 1, nu e de cupele europene. Hoban, Camora, nu mai pot, trebuie făcută o schimbare", a declarat Răchită, la Look Sport.

Afla mai multe despre: cfr clujmarius şumudicăvivi răchită 

viewscnt
Articole similare