Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Chiajna s-a reunit sub comanda lui Claudiu Niculescu: „Garantez eu asta!”

Chiajna s-a reunit sub comanda lui Claudiu Niculescu: „Garantez eu asta!”

Liga 2

Comentarii

Concordia Chiajna s-a reunit, azi, sub comanda lui Claudiu Niculescu pentru a pregăti partea a doua a sezonului din Liga a 2-a.

Niculescu (44 de ani) îşi doreşte să redreseze echipa şi să se lupte pentru un loc cât mai bun în clasament. „Verzii” mai au de jucat doar 5 meciuri din sezonul regulat.

La reunirea echipei, Niculescu a declarat: „Clubul are tot dreptul să ceară performanţă pentru că oferă toate condiţiile pentru a cere performanţă şi sper să reuşim asta. Obiectivul nostru imediat este de a ieşi din acea zonă periculoasă în care echipa se află acum. Iar obiectivul meu personal este de a câştiga toate meciurile daca se poate. Sunt obişnuit cu performanţa şi îmi place să mă lupt acolo pentru locurile fruntaşe. Vă pot garanta eu 100% că echipa asta se va lupta cu şanse mari la promovarea în prima ligă”. 

Claudiu Niculescu îi are alături la Chiajna pe antrenorii secunzi Cornel Dobre şi Viorel Ferfelea şi antrenorul de portari Florin Matache.

Tehnicianul mai are trecute în CV echipe precum Universitatea Cluj, FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Mioveni, FC Voluntari, Dinamo şi din nou CS Mioveni. 

Concordia Chiajna s-a reunit cu şanse mici pentru promovarea în Liga 1

Concordia Chiajna, care s-a reunit azi sub comanda lui Claudiu Niculescu, ocupă locul 17 în clasamentul din Liga a 2-a, cu 15 puncte. 

Formaţia va mai juca cu Fotbal Comuna Recea în deplasare, cu U Craiova 1948 acasă, Petrolul, tot acasă, cu Aerostar Bacău în deplasare şi cu ASU Poli Timişoara, acasă. 

Formaţia a început sezonul cu Florin Bratu şi a pierdut puncte importante pentru lupta la promovarea în Liga 1. Rezultate au fost din ce în ce mai slabe, astfel că ilfovenii ocupă locul 17 acum, iar accederea în play-off pare imposibilă fiind o diferenţă de 8 puncte faţă de Universitatea Cluj, poziţionată pe locul 6, ultimul loc care se înscrie în lupta pentru promovarea în prima ligă. 

2 trofee are în palmares antrenorul Claudiu Niculescu, Cupa şi Supercupa României, ambele cu FC Voluntari  

 

Afla mai multe despre: claudiu niculescu 

viewscnt
Articole similare