Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Chiar trebuie să postezi aceste fotografii?" Bouchard, mai provocatoare ca niciodată pe Instagram

"Chiar trebuie să postezi aceste fotografii?" Bouchard, mai provocatoare ca niciodată pe Instagram

Tenis

Comentarii

Jucătoarea canadiană de tenis Eugenie Bouchard s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Vancouver, după ce a învins-o pe sportiva ucraineană Kateryna Kozlova, locul 90 WTA, scor 6-4, 5-7, 6-1.

După calificarea în sferturile turneului din ţara natală, Bouchard şi-a provocat din nou fani cu o postare pe reţelele de socializare. Sportiva în vârstă de 24 de ani a publicat o fotografie făcută în piscină, în care poartă un costum de baie provocator. "Reglarea temperaturii după meci", a scris Bouchard la postarea respectivă, cu care a stârnit un nou val de comentarii.

"Ar trebui să pozeze în PlayBoy", a reacţionat unul dintre urmăritorii sportivei, care a fost completat de un alt fan: "Chiar trebuie să postezi aceste fotografii?". În mai puţin de o oră, fotografia publicată de Bouchard a adunat aproape 300 de comentarii doar pe Facebook, în timp ce la postarea de pe Instagram a strâns aproape 2.500.

Eugenie Bouchard a intrat în atenţia publicului în 2014, atunci când a reuşit cele mai bune performanţe din carieră: semifinale la Australian Open şi Roland Garros, finală la Wimbledon şi optimi la US Open. În acel an, a ocupat locul al cincilea în clasamentul mondial, însă nu a reuşit să se menţină în top şi a dezamăgit în anii care au urmat. În prezent, Bouchard ocupă locul 128 WTA.

Afla mai multe despre: bouchardinstagrampoza 

viewscnt
Articole similare