Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Chindia Târgovişte - Universitatea Cluj 2-1. Prima înfrângere pentru clujeni în noul sezon

 Chindia Târgovişte - Universitatea Cluj 2-1. Prima înfrângere pentru clujeni în noul sezon

Liga 2

Comentarii

Chindia Târgovişte a produs prima înfrângere echipei lui Adi Falub, în direct la Telekom Sport 1. Pentru Viorel Moldovan a fost al doilea succes la cârma noii sale formaţii

Chindia Târgovişte îşi arată intenţiile la promovare după primele două runde scurse din Liga 2. În direct la Telekom Sport 1, formaţia lui Viorel Moldovan a câştigat cu 2-1 partida cu Universitatea Cluj şi acumulează 6 puncte din primele două meciuri.

Clujenii suferă în schimb prima înfrângere a sezonului, iar etapa viitoare primesc vizita actualului lider, Energeticianul.

Cherchez a fost omul meciului pentru gazde, contribuind la ambele goluri ale formaţiei lui Viorel Moldovan. El a deschis scorul din penalty în minutul 18 şi a pasat la golul doi marcat de Liviu Mihai în minutul 41. Clujenii au redus din handicap prin George Florescu din penalty în minutul 67. A fost al doilea gol al sezonului pentru fostul internaţional român.

Chinidia este neînvinsă de 12 partide (incluzând aici şi sezonul trecut de campionat) şi etapa viitoare merge la Aerostar Bacău, echipă care după primele două etape a strâns un singur punct.


Echipele de start:

Chindia: Aioani- Martac, Vatavu, Gîsa, Dinu - Mihai, Novac, Mihaiu, Stoica, Cherchz Negut

U Cluj: Cosmin Dur Bozoancă - Takacs, Abrudan, Kosnic, Manu - Giurgiu, Florescu, Ursu, Dumitrescu - Coman, Gavra

Ultimul meci al celei de-a doua etape din Liga 2 se vede în direct pe TelekomSport. Derby-ul se joacă pe stadionul "Eugen Popescu", iar Viorel Moldovan, tehnicianul celor de la Târgovişte crede că Universitatea e echipa cu cele mai mari şanse să promoveze în prima ligă. 

 Atât Chindia, cât şi Universitatea Cluj au câştigat meciurile de debut din noul sezon competiţional. Clujenii au învins acasă formaţia Metaloglobus cu scorul de 2-0, în timp ce Chindia s-a impus în deplasare la Timişoara, în faţa Politehnicii.

Va fi un duel interesant şi la nivelul băncii tehnice, între doi dintre antrenorii cei mai valoroşi din Liga secundă: Ioan Ovidiu Sabău (antrenor la U Cluj) şi Viorel Moldovan (antrenor la Chindia).

Partida poate fi urmărită şi LIVE VIDEO de la ora 18:00 pe www.telekomsport.ro

Afla mai multe despre: chindiauniversitatea clujlive 

viewscnt
Articole similare