Experiențe împreună.
You are here:

Cine bagă bani la FCSB dacă se retrage City Insurance: ”Nu vă imaginaţi câtă avere are. El e principalul sponsor”

Cine bagă bani la FCSB dacă se retrage City Insurance: ”Nu vă imaginaţi câtă avere are. El e principalul sponsor”

FCSB

Comentarii

FCSB a fost cea mai activă echipă pe piaţa transferurilor, iar Gigi Becali a investit serios în ultimele luni pentru a-i aduce la echipă pe Constantin Budescu, Claudiu Keşeru sau Paulo Vinicius.

În 2015 a cucerit FCSB ultimul titlu în Liga I, când antrenorul echipei era Constantin Gâlcă. Între timp, deşi pe banca echipei s-au regăsit nume importante precum Laurenţiu Reghecampf, Mirel Rădoi sau Mihai Teja, roş-albaştrii au pierdut lupta pentru titlu, rând pe rând, cu Astra Giurgiu, cu FC Viitorul şi cu CFR Cluj, campioana ultimelor patru sezoane.

Meciul zilei, CFR Cluj - Universitatea Craiova, pe canalul nostru de YouTube

 

Fără campionat câştigat în ultimii şase ani, Gigi Becali a luat decizia de a investi serios în vederea actualului sezon. Astfel, pentru a nu rata din nou titlul, FCSB a transferat jucători cu mare experienţă, precum Constantin Budescu, Claudiu Keşeru, Valentin Gheorghe sau Paulo Vinicius

Însă, la scurt timp după investiţiile făcute pe salariile jucătorilor, Gigi Becali a primit o lovitură grea pe plan financiar. City Insurance, companie care plătea 1,5 milioane de euro, este aproape de faliment. Însă, conform lui Dumitru Dragomir, un aproapiat al patronului de la FCSB, latifundiarul din Pipera nu duce lipsă de bani.

"Îl doare în pălărie pe Gigi că nu o să-i mai aibă pe ăştia sponsori. Nici nu vă imaginaţi câtă avere are Gigi. Nu-şi poate imagine cineva vreodată ce avere Gigi. Să mai găsească alt sponsor? Pentru ce? El este principalul sponsor, el dă toţi banii acolo" , a spus Dumitru Dragomir pentru Telekom Sport.

Cine bagă bani la FCSB dacă se retrage City Insurance: ”Nu vă imaginaţi câtă avere are. El e principalul sponsor”

Compania de asigurări este sponsorul principal al FCSB-ului şi, în primăvară, contractul a fost prelungit până în 2025.

Decizia de prelungire a venit după ce City Insurance fusese preluată de fondul de investiţii I3CP, tranzacţie semnată în luna aprilie.

Atunci, Gigi Becali a declarat că a fost informat despre această tranzacţie şi noii proprietari i-au propus un nou contract de sponsorizare.

”Mie mi s-a spus că se vinde şi am fost întrebat dacă vreau să reînnoim contractul. Aveam până în 2022, au zis să facem până în 2025.

Am zis da. În rest nu cunosc, ce fac, mă bag în afacerile oamenilor?”, a spus atunci Gigi Becali.

Între timp, City Insurance a ajuns aproape de faliment din cauza unor nereguli grave în actele firmei. Compania ar fi trebuit să aibă în conturi cel puţin 150 de milioane de euro, până pe 4 septembrie, pentru a evita falimentul.

Cei de la City Insurance n-au reuşit să facă însă dovada că au aceşti bani şi Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis să-i ridice autorizaţia de funcţionare şi să ceară falimentul companiei.

De asemenea, administrarea companiei City Insurance a fost preluată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi falimentul pare o chestiune de timp.

În cazul în care se va ajunge la faliment, City Insurance nu va putea onora contractul de sponsorizare pe care îl are cu FCSB. În următorii 3 ani, echipa lui Gigi Becali ar fi trebuit să primească 4,5 milioane de euro, adică 1,5 milioane de euro pe sezon.

În 2020, FCSB a fost echipa din Liga 1 cu cele mai mari încasări din contractele de sponsorizare. Echipa lui Gigi Becali a primit aproximativ 2,2 milioane de euro din parteneriatele pe care le-a încheiat.

viewscnt
Articole similare