Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cine este Shola Shoretire. Puştiul de 17 ani crescut de Manchester United a debutat în Premier League

Cine este Shola Shoretire. Puştiul de 17 ani crescut de Manchester United a debutat în Premier League

Manchester United

Comentarii

În minutul 89 al meciului Manchester United - Newcastle, Ole Gunnar Solskjaer l-a aruncat în luptă pe tânărul şi necunoscutul, Shola Shoretire

Cine este Shola Shoretire? Tânărul atacant abia ce a împlinit 17 ani şi a debutat în UEFA Youth League la vârsta de 14 ani! Fotbalistul crescut de United are deja şase goluri şi patru pase decisive la nivelul U23, acolo unde este folosit de formaţia de pe Old Trafford.

Contra lui Newcastle, Shola şi-a făcut debutul absolut în Premier League. Culmea, a făcut-o împotriva formaţiei la care a început de fapt fotbalul, pentru că Shortire a făcut primii paşi în sportul rege la Academia lui Newcastle United.

Pe site-ul de specialitate Transfermarkt.com, Shola Shoretire nu are momentan o cotă de piaţă. S-a născut la Newcastle şi are origini nigeriene, dar a bifat deja două prezenţe pentru naţionala U16 a Angliei. Poate evolua atât ca aripă stânga, cât şi ca aripă dreapta, şi a mărturisit recent, într-un interviu, că idolul său este Marcus Rashford.

Întâmplător, sau nu, Solskjaer a decis să-l arunce pe Shola Shoretire în luptă, în ultimele minute ale meciului cu Newcastle, chiar în locul fotbalistului pe care Shola îl idolatrizează.

Manchester United a învins-o pe Newcastle cu 2-1 şi pare singura formaţie care poate lupta în acest moment cu Manchester City pentru titlul de campioană din Anglia. Echipa lui Solskjaer este totuşi la zece puncte în spatele rivalei din oraş, iar runda viitoare merge la Chelsea.
 

Afla mai multe despre: shola shoretire 

viewscnt
Articole similare