Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ciprian Deac: ”Suntem departe de titlu!” Cum a comentat faza în care a fost eliminat Planic: ”Să ne explice experţii”

Ciprian Deac: ”Suntem departe de titlu!” Cum a comentat faza în care a fost eliminat Planic: ”Să ne explice experţii”

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FCSB, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I, în care de la oaspeţi a fost eliminat Bogdan Planic.

Golul a fost marcat de Vinicius, în minutul 79, cu un şut din afara careului, după o lovitură liberă. Cu două minute mai devreme (’77), de la FCSB a fost eliminat Planic pentru o intervenţie dură la Deac.

”Sincer, nu ştiu dacă am fost omul meciului. E bine că nu a dispărut spiritul CFR-ului. Această echipă, bătrână cum se spune prin ziare, aţi văzut ce înseamnă să te dăruieşti şi să munceşti. Ştiam că ne aşteaptă un meci foarte greu, Steaua o echipă foarte valoroasă, sincer, de nivelul lui Celtic, a lui Rennes, a lui Lazio... Ştiam că dacă nu ne vom bate cu ei sau dacă nu vom alerga mai mult decât ei, nu avem nicio şansă să îi batem” a explicat Ciprian Deac, la finalul meciului.

Faza în care a fost eliminat Planici a născut multe controverse. Cum a comentat-o Deac? ”Eu am vrut să mi-o preiau să mă duc singur cu portarul, el m-a lovit peste picioare. Nu sunt eu în măsură să zic dacă a fost roşu sau nu, sincer, nu ştiu dacă a fost ultimul om sau nu... îi las pe cei din studio să vorbească, ei au văzut mai bine” a spus veteranul CFR-ului.

Cum a reuşit echipa lui Dan Petrescu să câştige acest meci derby? ”Am alergat toţi, am stat foarte bine în teren, nu le-am dat spaţii... nu cred că şi-au creat în a doua repriză nicio ocazie... e bine” a mai spus experimentatul fotbalist al clujenilor. Cu toate acestea, Deac nu crede că titlul de campioană este atât de aproape de CFR, în ciuda victoriei de azi: ”Suntem departe. Ştiţi că în playoff se vor înjumătăţi punctele, acolo va fi o luptă strânsă. Nu doar cu Steaua ne vom bate la campionat. Mai sunt Astra, Craiova, Viitorul, Mediaş...”

Afla mai multe despre: deaccfr cluj 

viewscnt
Articole similare