Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ciprian Panait, antrenorul român „îngropat” în cadouri de arabi. Cum a fost forţat să accepte o cămilă: „Ia-o şi nu mai comenta” | EXCLUSIV

Ciprian Panait, antrenorul român „îngropat” în cadouri de arabi. Cum a fost forţat să accepte o cămilă: „Ia-o şi nu mai comenta” | EXCLUSIV

Stranieri

Comentarii

Ciprian Panait (43 de ani) este unul dintre cei mai apreciaţi antrenori români din Golf. Apogeul carierei la atins la echipa de tineret a lui Al Hilal, acolo unde a reuşit să câştige două titluri. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Telekom Sport, tehnicianul a povestit modul inedit în care a fost remunerat pentru performanţe.

„După ce am câştigat primul titlu cu Hilalul, nu ştiam pe nimeni din board, eram un fanatic al muncii, ieşeam din birou, antrenam, apoi iar la birou. Nu ieşeam, mă ştia decât preşedintele clubului, prinţul Abdul Ahman. 

Am început să câştig, apoi lumea a început să vorbească despre mine şi mulţi prinţi au venit să mă cunoască, să vadă ce se întâmplă.

După ce am câştigat primul titlu, a venit un tip îmbrăcat în costum tradiţional şi foarte tânăr, în jur de 32-34 de ani.  Normal, l-am salutat, vorbea foarte bine engleză. M-a întrebat dacă am nevoie de ceva, nu, mulţumesc, totul e ok.

S-a recomandat, era ceva din board, mi-a spus că cineva foarte mare vrea să mă cunoască, am stabilit o întâlnire, m-am dus la palatul respectiv împreună cu cineva din club, iar la final mi-a spus: alege o cămilă, care vrei tu. Am spus, Înălţime, n-am cum. Nu mă pricep, n-am cum, îţi mulţumesc, iar cel care era lângă mine, translatorul îmi spunea că e o jignire să refuzi, în al doilea rând o cămilă e un dar imens, îţi face o cinste fantastică, ce să fac, să o duc în România? Ia-o şi nu mai comenta. 

Bine, a adus o cămilă valoroasă şi cel de lângă mine spunea, o cămilă care mai are o oră până să moară, valorează cel puţin 10.000 de dolari, îţi dai seama asta tânără ce potenţial are? Am lăsat pe cineva care s-a ocupat şi a luat cămila şi am valorificat-o pentru că ce puteam să fac?  

 M-a invitat cineva la masă, era un om de afaceri foarte important, am aflat mai tărziu că era era la un nivel incredibil, după ce am stat cu el la masă, mi-a trimis un ceas de aur.

(Îl mai ai?)
Da, îl mai am. E un dar fantasic, nu mă aşteptam, dar omul respectiv câştiga aproape 1 milion de dolari pe lună, vă daţi seama ce însemna pentru el un ceas de aur care mi-a fost dat cadou”
, a declarat Ciprian Panait în excluivitate pentru Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: al hilalpanaitcadouri 

viewscnt
Articole similare