Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Claudiu Keşeru primele declaraţii despre viitorul său: "Asta e ambiţia mea în 2018, iar pentru asta deja am început să mă antrenez!"

Claudiu Keşeru primele declaraţii despre viitorul său: "Asta e ambiţia mea în 2018, iar pentru asta deja am început să mă antrenez!"
Comentarii

Keşeru e golgeterul anului 2017, cu 30 de goluri în toate competiţiile, aproape cât următorii doi la un loc: Budescu - 17 şi Ţucudean - 16. Într-o declaraţie pentru GSP, atacantul lui Ludogoreţ a vorbit despre anul său presărat cu momente delicate.

Claudiu încă n-a semnat prelungirea contractului cu Ludogoreţ şi au apărut în presa din străinătate diverse variante de transfer pentru atacantul în vârstă de 31 de ani. Atlante, din Mexic, din Italia au mai fost pomenite Fiorentina şi Sampdoria, iar turcii vehiculează şi ei că Başakşehir şi Akhisar l-ar dori.

"Sunt acasă, la Oradea. O să petrec Revelionul aici, alături de familie şi de prieteni. Reunirea din Bulgaria e programată pe 6 ianuarie, dar am început deja să mă antrenez singur. Fac două zile antrenamente şi apoi iau o zi pauză. Programul de pregătire conţine antrenamente în sală plus alergare şi exerciţii pentru tonifiere. Sunt bucuros să aud că am marcat cele mai multe goluri dintre toţi fotbaliştii români. Am ambiţia să fiu şi mai bun în 2018, şi mai eficient!

Am fost dezamăgit când nu eram convocat la naţională şi când nu jucam titular la Ludogoreţ. Asta a fost situaţia şi am luat-o ca atare, chiar dacă a fost dezamăgitor. Lucrurile s-au schimbat în bine în ultima vreme, am revenit în atenţia naţionalei şi am fost folosit mai des la club. Partea a doua a anului a fost mai bună, cred că aş fi putut să înscriu chiar mai multe goluri. Mă mulţumesc şi cu 30. Plus 15 pase decisive! V-am zis că sunt atent la cifrele mele!", a declarat Keşeru pentru Gazetă.

Afla mai multe despre: claudiu keseruplecarenationalaludorogetdecizieanuntviitor 

viewscnt
Articole similare