Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Clauza surprinzătoare care îi poate permite selecţionerului Paraguayului să preia naţionala Columbiei

Clauza surprinzătoare care îi poate permite selecţionerului Paraguayului să preia naţionala Columbiei
Comentarii

Paraguay l-a numit în septembrie 2018 pe banca tehnică a echipei reprezentative pe Juan Carlos Osorio, antrenorul care a calificat-o şi condus-o pe naţionala Mexicului la Cupa Mondială din Rusia. Osorio este marele favorit al Federaţiei Columbiene pentru înlocuirea lui Jose Pekerman.

Campion în Columbia şi Statele Unite şi cu un parcurs excelent pe banca tehnică a naţionalei mexicane, Juan Carlos Osorio a refuzat prelungirea contractului cu reprezentativa Mexicului şi a ales oferta naţionalei Paraguayului.

Presa de la Asuncion scrie acum că, deşi nu a pregătit în niciun meci oficial Paraguay, Osorio ar putea pleca de la cârma reprezentativei.

Ofertat de Federaţia Columbiană de Fotbal, Juan Carlos Osorio are se pare inclusă în contractul său cu Federaţia din Paraguay, o clauză prin care poate pleca liber de contract, dacă este solicitat de naţionala Columbiei.

Osorio s-a născut la Santa Rosa de Cabal în Columbia şi a evoluat ca jucător în ţara sa natală vreme de doar 3 ani. Deşi era un mijlocş promiţător, Juan Carlos s-a retras din activitatea de fotbalist la numai 26 de ani din cauza unei accidentări.

Şcolit în SUA şi Anglia

În 1986 a devenit masterand al Universităţii Southern Connecticut State, iar puţin mai târziu a absolvit studiile Universităţii John Moores din Liverpool. Tehnicianul columbian este unul dintre puţinii antrenori din America de Sud care a primit licenţa în antrenorat din partea Federaţiei Engleze de Fotbal, precum şi un certificat de antrenor din partea Federaţiei Olandeze de Fotbal.

Le-a pregătit în cariera sa pe Millionarios de Bogota, Chicago Fire, New York Red Bulls, Once Caldas, Puebla, Atletico Nacional şi Sao Paolo. Acum, pare aproape să-şi îndeplinească visul carierei, acela de a pregăti naţionala ţării sale.

Evident, paraguayenii neagă existenţa unei clauze de reziliere care să-i permită lui Osorio să plece la naţionala Columbiei. Momentan, el este principalul favorit pentru înlocuirea lui Jose Pekerman. 

Afla mai multe despre: juan carlos osorio 

viewscnt
Articole similare