Experiențe împreună.
You are here:

Cluburile europene, în asentimentul lui Gică Hagi. Se modifică formatul Ligii Campionilor şi Europa League?

Cluburile europene, în asentimentul lui Gică Hagi. Se modifică formatul Ligii Campionilor şi Europa League?

Cererea de restructurare a Europa League şi Liga Campionilor a fost reiterată de către Asociaţia Cluburilor Europene (ECA), la întâlnirea Comitetului Executiv de la UEFA de vineri. Chiar dacă nu s-a specificat exact care sunt nemulţumire, forul european trebuie să regândească o strategie care să mulţumească pe toată lumea.

"Totul va fi analizat în săptămânile care umrează, însă membrii noştri au declarat clar că structura actuală a turneelor europene de fotbal ale UEFA nu serverşte intereselor majorităţii cluburilor, mai ales ale celor care nu evolueză în cele mai puternice competiţii naţionale. Prioritatea asociaţiei în procesul de consultare viitoare, este de a colabora cu părţile interesate pentru a se găsi cea mai bună cale de reformă", se anunţă într-un comunicat oferit de ECA.

Eventualele schimbări ar putea să se facă simţite după 2024. Propunea recentă lansată de preşedintele ECA şi Juventus, Andrea Agnelli, a fost drastic criticată de cluburi şi asociaţii. Acesta ar fi dorit să se dubleze numărul de echipe din grupele Ligii Campionilor şi să se asigure un număr specific de participante în fiecare an. ECA a anunţat că viitoarele discuţii vor avea loc la Geneva, în 9-10 Septembrie, în funcţie şi de eventualele amânări.

Gică Hagi, vocal mereu la adresa celor de la UEFA

Patronul-antrenor al celor de la FC Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat în nenumărate rânduri faptul că echipele din ţări relativ mai mici, sunt dezavantajate când vine vorba de atribuirea numărului de echipe pentru Liga Campionilor, principala competiţie europeană care generează profit consistent. Echipe din ţări mai mici din punct de vedere al performanţelor, în afara Top 5 (Germania, Italia, Spania, Franţa, Anglia) sunt nevoite să treacă diverse tururi preliminare pentru a accede în grupe. Ultimii care au reclamat această nedreptate sunt conducătorii lui Ajax, nemulţumiţi că, după atingere semifinalelor Ligii Campionilor, echipa tot a fost nevoită să treacă prin două tururi preliminare (PAOK Salonic şi Apoel Limassol).

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta