Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Clujenii îl aşteaptă pe George Ţucudean înapoi pe teren. "Eu am încredere în el că va reveni. Nu este o problemă chiar aşa de mare"

Clujenii îl aşteaptă pe George Ţucudean înapoi pe teren. "Eu am încredere în el că va reveni. Nu este o problemă chiar aşa de mare"

Fotbal

Comentarii

CFR Cluj o va întâlni pe FC Voluntari, sâmbătă, de la ora 21, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a IX-a a Ligii l de fotbal. Principala problemă a clujenilor este recuperarea jucătorilor indisponisibili momentan.

Cea mai importantă pierdere pentru formaţia lui Dan Petrescu este cea a atacantului George Ţucudean. Arădeanul a acuzat probleme la inimă şi a înştiinţat conducerea clubului că are nevoie de o pauză, pentru a-şi trage sufletul şi pentru a stabili ce este mai bine pentru viaţa sa. Înaintea partidei cu FC Voluntari, secundul Alin Minteuan se simte încrezător că George Ţucudean va reveni în lotul campioanei.

"Eu am încredere în el că da, va reveni. E păcat pentru el, deoarece este un moment greu şi pentru el, dar va trebui să treacă la un moment dat şi peste aceste momente şi să revină, pentru că doi ani la rând să fii golgeterul României este ceva. Şi este păcat. Nu e o problemă chiar aşa de mare încât să te oprească din a juca fotbal. Şi eu am avut situaţii de genul acesta şi am continaut să joc. Dar, normal, îţi creează un disconformt şi te mai reţine aşa, din când în când, de la concentrare", a spus Alin Minteuan, prezent la conferinţa de presă dinaintea partidei cu Voluntari.

Ce are George Ţucudean la inimă

George Ţucudean suferă de extrasistole, adică are un ritm neregulat al bătăilor inimii. Medicii i-au spus că nu este o problemă atât de gravă. Acesta s-a operat în zona inimii, pentru a radia o zonă care produce aceste extrasistole. Acestea pot deveni periculoase atunci când apare sufocarea, stările de leşin sau dureri în piept, stări pe care George Ţucudean le-a semnalat de-a lungul timpului şi care l-au speriat serios.

Mai ai câteva secunde libere? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare