Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Coechipier, apoi şef. Cum l-a lăsat mască Hagi pe Mircea Sandu pe terenul de fotbal şi ce regret are fostul preşedinte FRF

Coechipier, apoi şef. Cum l-a lăsat mască Hagi pe Mircea Sandu pe terenul de fotbal şi ce regret are fostul preşedinte FRF

Fotbal intern

Comentarii

Mircea Sandu i-a fost mai întâi de toate coechipier lui Gheorghe Hagi. Cei doi au jucat împreună pentru Sportul Studenţesc. Hagi era un tânăr de perspectivă, în timp ce fostul preşedinte al Federaţiei era un veteran al vestiarului

Mircea Sandu şi-a adus aminte cu plăcere de primul contact vizual cu Gică Hagi. L-a chemat la raport pe cel care avea să ajungă regele fotbalului românesc
 
"El, cu Gino şi cu Coraş, cred că şi Teheş, au venit de la echipa natională, prin 1981, dacă nu ma înşel. Seara, pe la 11, în cantonament, noi încă mai jucam un rummy, au apărut ei, am auzit că au venit. Eram cam jupân, dar nu în sensul rău al cuvântului, aveam experienâă, eram căpitan de echipă, eram cel mai vechi, şi l-am trimis pe unul dintre colegi să-l cheme, să-l cunosc, pentru că auzisem de el, avea vreo 17 ani. A venit Gică şi l-am cunoscut, a doua zi am jucat un meci cu o echipă de liga a 3-a, şi a făcut o fază senzaţională, corner scurt, ce-i învăţa Lucescu la echipa naţională, a intrat in diagonală pe colţul de 16 metri şi a dat cu interiorul, cu stângul, în vinclu. Deci, dacă o ţin minte, înseamnă chiar că mi-a rămas", a declarat, exclusiv pentru Telekom Sport, Mircea Sandu
 
Cu un singur regret a rămas Mircea Sandu din acea perioadă. N-a avut loc în clasamentul golgheterilor
 
"Am jucat împreună la Sportul, meciuri în campionatul naţional şi în meciuri internaţionale. Am jucat 2 campionate împreună, 2 sau 3, el si Coras au ieşit golgheteri, eu, deşi am aproape 170 de goluri, 169 dacă nu mă înşel, nu am reuşit niciodată, deşi marcam câte 22 de goluri, 21,18, 19 pe sezon. Deci, cu 22 de goluri nu am putut să fiu golgheterul României. Dar a fost Gică Hagi, o dată sau de 2 ori şi Marcel Coraş o dată", a spus, exclusiv pentru Telekom Sport, fostul preşedinte FRF, Mircea Sandu

Afla mai multe despre: mircea sandugheorghe hagisportul studentescgolgheterveteranvestiar 

viewscnt
Articole similare