Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Colegi în Spania, adversari la EURO! După Horaţiu Moldovan, Atletico Madrid a plătit 25 de milioane de euro pentru un belgian de 18 ani

Colegi în Spania, adversari la EURO! După Horaţiu Moldovan, Atletico Madrid a plătit 25 de milioane de euro pentru un belgian de 18 ani

La Liga

Comentarii

Atletico Madrid a oficializat transferul portarului român, Horaţiu Moldovan, de la Rapid, dar încă nu şi-au încheiat campania de achiziţii în această iarnă.

Madrilenii s-au orientat către un transfer al unui jucător de mare perspectivă. Echipa lui Diego Simeone l-a adus pe Wanda Metropolitano pe Arthur Vermeeren (18 ani), un mijlocaş belgian al celor de la Antwerp, campioana Belgiei.

Vermeeren a atras şi interesul celor de la Manchester United, în această iarnă. Tânărul internaţional belgian a ales să meargă în Spania, la Atletico Madrid. 25 de milioane de euro au plătit madrilenii celor de la Antwerp pentru Vermeeren, anunţă Fabrizio Romano.

 

 

Pentru Atletico este al doilea transfer realizat în această iarnă după venirea lui Horaţiu Moldovan pentru doar 800.000 de euro, o sumă minusculă pentru un club de statura fostei campioane a Spaniei.

Moldovan şi Vermeeren, adversari la EURO 2024

Moldovan şi Vermeeren se vor intersecta şi la EURO 2024. România şi Belgia se află în aceeaşi grupă cu Slovacia, dar şi o echipă venită din grupa B a barajului pentru EURO 2024, în această vară.

Vermeeren are deja două selecţii în naţionala "diavolilor roşii", la doar 18 ani. Horaţiu Moldovan a avut şi el parte o ascensiune în ultima vreme, portarul care s-a remarcat la Rapid are nouă meciuri jucate pentru echipa naţională a României, pentru care a debutat în noiembrie 2022.

 

Afla mai multe despre: horatiu moldovanatletico madridarthur vermeerenromaniabelgia 

viewscnt
Articole similare