Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Comunicat oficial al lui Marius Şumudică despre posibila sa plecare de la Kayserispor

Comunicat oficial al lui Marius Şumudică despre posibila sa plecare de la Kayserispor
Comentarii

Tehnicianul Marius Şumudică a anunţat, miercuri, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Kayserispor, că informaţiile apărute cu privire la unele oferte pentru el sunt menite să îi afecteze concentrarea înaintea ultimelor două partide din acest an. Şumudică a subliniat că are contract pe doi ani cu Kayserispor, pe care intenţionează să îl respecte, şi chiar i-a spus preşedintelui clubului că atunci când doreşte poate semna pe încă cinci ani.

“În ultimele zile a apărut în presă că am primit ofertă de la echipe din Turcia sau din alte ţări şi că situaţia se va clarifica după o perioadă. Este normal ca un jucător sau un antrenor să primească oferte atunci când este profesionist şi obţine succese. Însă faptul că au apărut din nou informaţii cu privire la ofertă sau oferte pentru mine este total independent de mine şi cred că este ceva menit să ne afecteze concentrarea înaintea meciului cu Malatyaspor, de la sfârşitul săptămânii, şi a partidei de apoi, cu Antalyaspor”, se arată în comunicatul semnat de Şumudică.
 
El a subliniat că are contract pe doi ani cu gruparea Kayserispor şi că acordul include şi clauze cu privire la despăgubiri în cazul unor nemulţumiri care ar duce la despărţire.

“Nu am nicio nemulţumire şi mă gândesc să stau pe toată durata contractului, iar preşedintelui i-am spus că atunci când vrea pot semna pe încă cinci ani. Nu sunt un om care să îşi lase echipa la jumătate de drum, înainte să expire contractul. Mai am multe obiective la Kayserispor, unde lucrez relaxat, datorită atitudinii preşedintelui, calităţii lotului, frumuseţii oraşului şi afecţiunii suporterilor. Vă rog să nu daţi curs zvonurilor fără sens în această perioadă, în care împreună cu preşedintele clubului şi cu echipa, uniţi, ne îndreptăm spre succese”, a conchis Şumudică.

 

Afla mai multe despre: marius sumudicakayserisportturciaromaniacampionatcomparatieantrenordecizieanunt 

viewscnt
Articole similare