Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

„Comuniunea dintre el şi vestiar este extraordinară”. Mihai Stoichiţă, impresionat de relaţia dintre Mirel Rădoi şi jucătorii săi + Ultimele detalii despre meciul cu Ungaria de mâine

„Comuniunea dintre el şi vestiar este extraordinară”. Mihai Stoichiţă, impresionat de relaţia dintre Mirel Rădoi şi jucătorii săi + Ultimele detalii despre meciul cu Ungaria de mâine

Echipa națională

Comentarii

Mihai Stoichiţă, preşedintele Comisiei Tehnice a FRF, a vorbit la plecarea spre Budapesta despre meciul României de aseară cu Macedonia de Nord, scor final 3-2, dar şi despre meciul „tricolorilor” mici, de mâine, cu Ungaria.

Stoichiţă la plecarea de pe aeroportul din Otopeni a mărturisit că este impresionat de relaţia pe care o are selecţionerul României, Mirel Rădoi, cu jucătorii convocaţi. 
 „Plec cu aceeaşi încredere pe care am avut-o şi înainte de meciul cu Olanda. Sper să câştigăm. Linişte nu poate să fie niciodată. Orice meci aduce o stare de tensiune şi, mă rog, emoţiile inerente. Dar am văzut pe ce putem să ne bazăm, avem o echipă echilibartă. Bine aşezată în teren de Mutu şi cu valori individuale. Sper să câştigăm cu Ungaria, apoi stăm la mâna noastră cu  Germania. Nu e revanşă, dar e un meci în care vrem să uităm ultimul jucat împotriva lor. Să creăm o nouă poveste şi să fie, de data aceasta, povestea frumoasă pentru noi şi nu pentru ei”, a declarat Stoichiţă, legat de România U21.

„Comuniunea dintre el şi vestiar este extraordinară”

Stoichiţă a vorbit şi despre naţionala României mare, care a câştigat cu Macedonia de Nord, scor 3-2, cu emoţii pe final. „Cei de la echipa mare confirmă valoarea lor şi faptul că am prevăzut bine, ajung încet, încet la maturitate. Jucători tineri, Tănase, Mihăilă şi Ianis au dat şi gol. Asta e o mare bucurie pentru fotbal. Aseară mie mi-au plăcut cum au jucat. Şi ăia sunt buni. Când vorbeşti de Pandev şi de ceilalţi, jucători valoroşi cu experienţă. Pandev are un procentaj de 80% la fiecare meci, nu cu lucruri greşite, ci reuşite. Eu cred că Mirel nu va mai juca cu aceiaşi partitură ultraofensivă cu care a jucat cu Macedonia. Vă daţi seama că îşi va lua măsurile necesare în fata unui adversar din alt eşalon caloric. Ce am văzut aseară după meci şi mi-a plăcut a fost comuniunea dintre el şi vestiarul.. este extraordinară!”.
 

Grupele EURO 2021

    Grupa A: Ungaria, Germania, ROMÂNIA, Olanda
    Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
    Grupa C: Rusia, Islanda, Franţa, Danemarca
    Grupa D: Portugalia, Croaţia, Anglia, Elveţia

În timp ce, naţionala mare va mai disputa două partide în luna martie, toate contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022: 28 martie: România – Germania, ora 21:45 (Arena Naţională); 31 martie: Armenia – România, ora 19:00.

Afla mai multe despre: mihai stoichitaechipa nationalamirel radoi 

viewscnt
Articole similare