Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Conjunctura prin care a ajuns Gabi Torje la Udinese, în 2011. "A coborat rapid în ierarhiile friuliene şi a sfârşit uitat de fani"

Conjunctura prin care a ajuns Gabi Torje la Udinese, în 2011. "A coborat rapid în ierarhiile friuliene şi a sfârşit uitat de fani"

Fotbal

Comentarii

Italienii nu l-au uitat pe fotbalistul român Gabriel Torje, transferat la Udinese, în vara anului 2011, în schimbul a cinci milioane de euro, de la Dinamo, chiar dacă nu a strălucit în Serie A.

Supranumit "Messi din Carpaţi", Gabriel Torje era urmărit de Udinese, însă italienii nu erau siguri că acesta îl poate înlocui pe Alexis Sanchez, vândut pentru 26 de milioane de euro la Barcelona. Aşa că au încercat, în primă fază, să îl achiziţioneze pe mexicanul Giovanni dos Santos, atunci la Tottenham.

Oficialii celor de la Udinese sperau să reuşească cu Dos Santos ceea ce au reuşit să facă cu Alexis Sanchez, să îl transforme într-un star mondial. Planul era făcut, negocierile au decurs bine, iar Spurs a acceptat oferta celor de la Udinese. Mexicanul a refuzat mutareal.

Giovanni dos Santos şi-ar fi dorit foarte mult să se întoarcă în Spania, în special la Sevilla, însă nu a ajuns la un acord cu ibericii şi a preferat să refuze oferta din Italia şi să facă banca de rezerve în Anglia. Câteva zile s-au chinuit oficialii celor de la Udine să-l convingă pe Dos Santos. În zadar.

În acel sezon, Udinese intra devreme în competiţiile europene, mai exact în preliminariile Ligii Campionilor, şi era nevoită să îşi definitiveze rapid lotul, pentru a crea conexiunile de joc între jucătorii casei şi cei noi. Refuzaţi zile la rând de Giovanni dos Santos, Udinese a perfectat transferul lui Gabriel Torje de la Dinamo, pe care acum îl consideră unul dintre eşecurile majore din istoria clubului.

"Doar experţii îl cunoşteau, numele nu era unul sonor, la fel cum nu va fi nici performanţa lui. De fapt, băiatul a coborat rapid în ierarhiile friuliene şi a sfârşit repede uitat de fani. O vară marcată de una dintre cel mai lungi negocieri eşuate din istoria clubului, care nu va fi uitată", au scris italienii de la Tuttomercato, despre fotbalistul român.

Gabriel Torje a bifat 22 de meciuri pentru Udinese, în care s-a remarcat foarte puţin. A marcat doar două goluri şi oferit trei pase de gol. Au urmat împrumuturi la Granada, Espanyol, Konyaspor şi Osmanlispor, iar în 2016 a fost vândut pentru un milion de euro la Terek Groznyi. La nici una dintre aceste formaţii, Gabriel Torje nu a mai fost decisiv precum a fost la Dinamo.

În această iarnă, după şapte luni fără echipă, Gabi Torje s-a înţeles cu AE Larisa din primă ligă a Greciei, pentru care a bifat patru partide.

  • Cota de piaţă a jucătorului este de 450.000 euro. Punctul culiminant a fost atins în august 2011, când era cotat la 4.5 milioane de euro.
  • 57 de meciuri şi 12 goluri a strâns pentru naţionala de seniori a României, pentru care a debutat în 2010.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare