Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Constantin Nică şi-a reziliat contractul cu Dinamo. Ce jucători mai sunt aproape de plecare

Constantin Nică şi-a reziliat contractul cu Dinamo. Ce jucători mai sunt aproape de plecare

Dinamo București

Comentarii

Constantin Nica, fundaşul dreapta al lui Dinamo, şi-a reziliat contractul cu echipa din Ştefan cel Mare.

Constantin Nică şi-a reziliat contractul cu Dinamo

Conducerea lui Dinamo şi Constantin Nica au ajuns la o înţelegere pentru rezilierea contractului dintre cele două părţi, potrivit Fanatik. Încetarea acordului a fost una pe cale amiabilă, după cum a declarat administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureşan. Acum, Nica a devenit liber de contract şi ar putea semna un nou contract cu o echipă din afară. 

”Este adevărat. În această seară am reziliat contractul cu Nica. A fost o despărţire amiabilă. Mi-a spus că ar avea ceva din străinătate, însă nu am intrat în detalii”, a spus Iuliu Mureşan pentru sursa citată.

După ce Dinamo a avut ridacată interdicţia de la transferuri, Nica a fost primul transfer făcut de ”câini”. Totuşi, fundaşul nu a reuşit să se impună în primul 11, iar singura lui apariţie din postura de rezervă a fost în meciul pierdut de Dinamo, în Cupa României, scor 1-2, contra lui FC Argeş. 

De asemenea, Iuliu Mureşan a vorbit şi despre jucătorii care au venit la cererea lui Mircea Rednic, Marko Nunic şi Nikos Kainourgios. Cei doi fotbalişti nu sunt în planurile lui Flavius Stoican şi vor pleca de la echipă în următoarea perioadă de transferuri. 

Nunic şi-a reziliat deja contractul cu Dinamo, iar Kainourgios aşteaptă să îşi găsească un nou contract, înainte de a rezilia pentru Dinamo. 

“Cu Nunic lucrurile sunt în regulă, însă impresarul lui Nikos ne-a transmis la ultimele discuţii că încearcă să îşi găsească echipă şi dacă o va face, reziliază contractul”, a spus Iuliu Mureşan.

Afla mai multe despre: dinamo-flavius stoican-nica 

viewscnt
Articole similare