Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Contul de Twitter al lui Donald Trump a fost spart de un hacker. Ce parolă îşi pusese preşedintele SUA

Contul de Twitter al lui Donald Trump a fost spart de un hacker. Ce parolă îşi pusese preşedintele SUA

Diverse

Comentarii

Procurorii olandezi au descoperit că un hacker s-a conectat cu succes la contul de Twitter al lui Donald Trump, după ce acesta i-a ghicit parola, scrie BBC. Victor Gevers, cel care i-a descoperit parola, n-a fost însă arestat, pe motiv că a acţionat ”etic”.

Victor Gevers, cunoscut cercetător în domeniul securităţii cibernectice, a reuşit să ghicească parola pe care o folosea Donald Trump: ”MAGA2020!”. Acesta s-a conectat la contul preşedintelui SUA, pe 16 octombrie, înainte de alegerile prezidenţiale. Pe 22 octombrie, când procesul electoral era în etapele finale, Victor Gevers a postat pe reţelele de socializare o captură în care părea că editează profilul de Twitter al lui Donald Trump.

Interesant este că, la acea vreme, atât Casa Albă, cât şi reprezentanţii Twitter au negat faptul că profilul lui Donald Trump ar fi fost spart: ”Nu am găsit nicio dovadă care să confirme această afirmaţie. Am implementat măsuri de securitate pentru un grup de conturi cu profil înalt, legate de alegerile din SUA, inclusiv pentru filialele guvernamentale federale”, a fost comunicatul celor de la Twitter.

Victor Gevers a declarat poliţiei că el şi alţi câţiva voluntari testează slăbiciunile de securitate de pe interent: ”Hackerul a eliberat singur datele de conectare. Mai târziu, el a declarat poliţiei că a investigat cât de puternică este parola, deoarece există interese majore dacă acest cont de Twitter ar putea fi preluat cu puţin timp înainte de alegeri”, se arată în comunicatul poliţiei olandeze.



Contul lui Donald Trump are peste 89 de milioane de fani şi, potrivit BBC, profilul este acum sigur.

Afla mai multe despre: trump 

viewscnt
Articole similare