Experiențe împreună.
You are here:

Copiii campionilor din 1986 | Dominique Lăcătuş: ”Mă simt mândră de tot ceea ce a făcut tatăl meu”. Cum reacţionau colegii de la şcoală când aflau că e fiica lui Marius Lăcătuş

Copiii campionilor din 1986 | Dominique Lăcătuş: ”Mă simt mândră de tot ceea ce a făcut tatăl meu”. Cum reacţionau colegii de la şcoală când aflau că e fiica lui Marius Lăcătuş

Special

Comentarii

Telekom Sport a realizat un interviu cu Dominique Lăcătuş, fiica lui Marius Lăcătuş, în ziua în care fotbalul românesc aniversează 35 de ani de când Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni. Vedetă în serialul Adela, de la Antena 1, tânăra în vârstă de 26 de ani spune că simte o foarte mare mândrie când se gândeşte la ceea ce a realizat tatăl său în fotbal.

Cum se vede performanţa reuşită de Steaua 1986 prin ochii copiilor campionilor de la acea vreme? Dominique Lăcătuş, fiica legendei Stelei, s-a născut 9 ani mai târziu, dar spune că întotdeauna a simţit o mândrie uriaşă că tatăl său a realizat acea performanţă.

Dominique Lăcătuş spune însă că tatăl său vorbeşte rar despre fotbal acasă, se dedică în totalitate familiei şi este departe de imaginea pe care şi-a creat-o în fotbal, unde a primit porecla ”Fiara”. Cum este să fii copil de câştigător al Cupei Campionilor Europeni? Povesteşte Dominique Lăcătuş...


Reporter: La ce vârstă ai văzut pentru prima dată finala dintre Steaua şi Barcelona?
Dominique: Să fiu sincer, nu-mi aduc aminte vârsta exactă. Cred că am crescut... chiar vorbeam cu tata, nu. Îmi aduc aminte că atunci când se sărbătorea şi se dădea foarte mult la televizor, am vazut meciul, într-adevăr, nu l-am văzut chiar complet, ca a durat destul, dar am văzut părţile importante, eram, când să-mi aduc eu aminte, eram maricică.

Cum ai reacţionat când ai văzut acea finală şi, mai ales, când ai văzut că Marius a marcat unul dintre golurile care ne-a dus către câştigarea trofeului?
Cred că în principiu era ceva... vedeam meciuri, când eram mai mică poate l-am prins şi ca jucător şi atunci poate era un meci oarecare pentru mine, în mintea unui copil. Poate când realizezi e că îţi mai vorbesc colegii, părinţii colegilor, vezi la terlevizor ce se spune şi atunci realizezi ce important e, dar, de-a lungul timpului, nu, că nu a mai reuşit nici o echipă din ţară să aibă această performanţă.

Ce l-ai întrebat în mod special pe Marius legat de acea finală?
Eu cu tata foarte puţin vorbim de fotbal sau de perioada lui ca jucător. Când eram foarte mică poate voiam să-l am mai mult acasă sau îl vedeam pe stadion. În primul rând, văzând iluzia care e şi tot ceea ce a însemnat acea finala, şi în ziua de azi îşi aminteşte cu mare bucurie, crede că toate momentele alea au fost... Şi îmi place să-l văd.

La şcoală, când colegii au aflat că eşti fata lui Marius Lăcătuş, te rugau să iei autografe de la el?
Eram foarte mică. La şcoală, după ce am stat, eram din clasa întâi până după ce am plecat. După aceea au mai fost, voiau un autograf, un prieten, cu care eram şi coleg, şi poate a mers şi la un meci. Că în perioada aia mergeam şi eu la meciuri. A mai venit parcă tata la şcoală, dar m-au luat ca pe un coleg normal, chiar dacă mai vorbeau, şi poate băieţii mai mult, care ştiau de la tati şi ce mai vedeau ei la televizor.

Ce înseamnă pentru tine această finală Cupei Campionilor Europeni din 1986?
N-am trăit finala, că eram născută, dar în timp cred că, ca orice lucru pe care l-a făcut tatăl meu, ma simt mândră şi, de ce nu?, fericită, că a făcut parte din acea echipă şi ca a ajuns să facă istorie. Mă simt fericită pentru el, pentru realizarile lui.

Atunci Marius purta părul lung. Acum are părul scurt. Cum ţi se părea? Era mai în trend cu părul lung?
Eu mereu i-am spus că îmi place cu părul scurt şi cum e acum. Eram foarte mică atunci când l-am mai prins eu cu părul lung. Aşa îl vedeam şi după aia cu părul scurt. Dar îl prefer cu părul scurt.

Se spune că, acasă, Marius Lăcătuş este o cu totul şi cu totul altă persoană, total diferită de cum e în lumea fotbalului. Dacă in fotbal i se spunea ”Fiara”, acasă cum i se spune?
Tata, din familie sau Marius. Nu are nici o legătură. Poate lumea crede că stăm acasă şi vorbim numai de fotbal sau de perioada lui ca antrenor şi jucator, dar nu-i aşa. Adică ce e acasă e acasă. Mereu tata mi-a spus ce e în teren e în teren şi după aia viaţa e total diferită. De pildă, dacă suntem prieteni cu o familie care e la echipa adversă, nu trebuie să fie ură sau acolo, vai, cine câştigă. Ce e în teren e în teren şi restul rămâne acolo. Ne bucurăm de el ca persoană. Poate lumea îl cunoştea ca ”Fiara”, persoana respectivă care era, dar noi ne bucuram de el aşq cum e.

I se potrivea acel nickname?
Văzându-l ca antrenor şi ca jucător, ce dăruire da, da, i se potrivea şi i se potriveşte în continuare. Dar asta nu înseamnă că e ”Fiara” şi în viaţa personală.

Ca ar însemna pentru tine să mergi cu tata pe noul stadion Steaua, un loc în care el a scris istorie pentru Steaua?
Cred că mai mult ar vrea el. Pentru mine e echipa tatălui meu. Nu sunt cu nici o echipă în momentul de faţă. Nu pot să spun că ţin cu o echipă. Voi ţine mereu cu echipa unde este el ca antrenor. Nu ştiu dacă voi merge. Dacă voi merge, trebuie să fie ceva foarte imoportant, dar mă voi bucura să fiu alături de el. Nu contează stadionul sau locul. Poţi să sărbătoreşti, eu ştiu, într-un parc, într-un restaurant, ceea ce au făcut. Pe mine, să-l văd fericit, vorbind cu colegii lui, mă bucură.

Ai emoţii când vezi după atâţia ani că Marius a înscris acel gol?
Atunci nici nu eram. N-am trăit nici momentul. Cred că-l trăiesc altfel părinţii mei, pentru că au fost acolo, faţă de mine, care ce ştiam eu sau ce ştiu. Poate bucuria când vezi că până la urmă, din pacate, nu mai e nimeni sau nici măcar Steaua actuala e departe să facă aceste realizări şi te bucuri, e un sentiment de fericire şi de mândrie pentru tatăl meu.

 

viewscnt
Articole similare
Poza care face inconjurul lumii. Prima reactie a iubitei lui Eriksen dupa criza cardiaca a...