Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Craiova lui Mititelu pe Stadionul Ion Oblemenco: ”Fanii lor sunt plătitori de taxe către Primăria Craiova. Au tot dreptul!”

Craiova lui Mititelu pe Stadionul Ion Oblemenco: ”Fanii lor sunt plătitori de taxe către Primăria Craiova. Au tot dreptul!”

Fotbal intern

Comentarii

Aurel Ţicleanu, fost mare jucător al Craiovei Maxima, sare în apărarea lui Adrian Mititelu şi a echipei sale.

Fostul mare jucător al Craiovei Maxima spune că FC U Craiova 1948, formaţia patronată de Adrian Mititelu, are tot dreptul să joace pe noul stadion, Ion Oblemenco din Bănie: ”Normal că mai urmăresc şi eu ceea ce se întâmplă cu echipa lui Adrian Mititelu, deoarece Universitatea are o masă importantă de suporteri, iar eu vă zic că viitorul acestei echipe este pe stadionul Ion Oblemenco. Echipa pregătită de Eugen Trică are foarte mulţi suporteri, iar unii dintre ei sunt plătitori de taxe către Primăria Craiova. Şi ei au dreptul să îşi susţină echipa favorită de pe Ion Oblemenco” a explicat Ţicleanu, pentru Ediţie.ro

Ţicleanu crede că oameni care investesc în fotbal precum Adrian Mititelu trebuie încurajaţi să rămână aproape de sportul rege: ”Trebuie să recunoaştem că fotbalul românesc are nevoie de un patron ca Adrian Mititelu. Vedeţi şi voi ceea ce se întâmplă acum în România, iar oamenii care investesc şi vor investi în fotbal trebuie încurajaţi. Adrian nu vrea nimic gratis, iar eu sunt convins că el este gata să plătească pentru a juca pe Oblemenco. El şi Gigi Becali au mai rămas în fotbal dintre patronii care îşi făcuseră echipe puternice în Liga 1 acum mai bine de un deceniu. Nu uitaţi ce echipe aveam acum 10-12 ani în primul nostru eşalon. Este de apreciat că Mititelu nu s-a lăsat călcat în picioare şi a avut puterea să lupte şi chiar să o ia de la zero”, a mai declarat Aurel Ţicleanu pentru sursa citată.

Fostul mare mijlocaş al Craiovei Maxima a jucat pentru Univeristatea Craiova între 1976 şi 1985. Ţicleanu are peste 230 de meciuri pentru formaţia din Bănie şi a mai evoluat în cariera sa pentru Sportul Studenţesc şi ciprioţii de la Olympiakos Nicosia. Ca antrenor, a pregătit-o pe Craiova în 1994, dar şi în 2010 şi 2011. Este un tehnician cu o carieră bogată, având în CV-ul său echipe precum Oţelul Galaţi, Maghreb FES, Dinamo Tirana, Hassania Agadir, Al Sahel, Al Jahra, Al Sahel, Ohud Medina, FC Braşov, Qatar SC, precum şi naţionalele de tineret ale României (U21 şi U17) sau naţionala U20 din Bangladesh. 

Afla mai multe despre: adrian mititeluaurel ţicleanu 

viewscnt
Articole similare