Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cristiano Ronaldo revine la Real Madrid! ”S-au pus de acord!” Când se va anunţa totul

Cristiano Ronaldo revine la Real Madrid! ”S-au pus de acord!” Când se va anunţa totulgalerie foto
Comentarii

Presa spaniolă scrie că super starul portughez, Cristiano Ronaldo, ar urma să revină la Real Madrid, după încheierea carierei de jucător.

Visul fanilor madrileni, acela de a-l vedea pe Cristiano Ronaldo din nou la Real Madrid, pare pe cale să devină realitate. Doar pe jumătate, pentru că spaniolii scriu că super starul portughez, o adevărată legendă pe Santiago Bernabeu, va deveni ”brand ambasador” al clubului blanco, după retragerea din activitate.

Diario Gol scrie că Florentino Perez şi Cristiano Ronaldo s-au pus deja de acord asupra înţelegerii. După retragerea din activitate, portughezul va reveni la Real Madrid, în calitate de oficial al clubului merengue.

Un adevărat expert când vine vorba de marketing şi publicitate, Florentino Perez ”ştie că aceste detalii fac diferenţa, pe teren, dar şi în afara lui” scriu spaniolii. Iar imaginea pe care Cristiano Ronaldo o are la nivel mondial, dar şi în rândul fanilor blanco, îl obligă pe mai marele merengue să acţioneze astfel. El îl va aduce pe Cristiano Ronaldo într-o funcţie oficială în club şi îl va remunera pentru asta.

”Indiferent de ceea ce se va întâmpla, fie că Juventus va accepta să-l lase ca jucător, fie că nu, Florentino Perez i-a cerut lui Cristiano ca atunci când îşi pune ghetele în cui, să revină în structura sportivă a clubului blanco. Cei doi s-au pus deja de acord, iar lusitanul i-a dat ok-ul preşedintelui Perez, cel cu care s-a împăcat după ruptura care a dus la plecarea sa de la Real Madrid” scrie sursa citată.

Cristiano Ronaldo şi Florentino Perez s-au împăcat recent

Cristiano şi Florentino Perez au trecut prin multe momente dificile, dar de fiecare dată le-au depăşit. Mai puţin acum două veri, când Ronaldo a vrut o creştere salarială de până la 30 de milioane de euro, iar Florentino Perez, preşedinte al Realului şi la acea vreme, s-a opus.

Conform presei iberice, starul lusitan, deţinător a 5 Baloane de Aur i-ar fi telefonat lui Florentino Perez imediat ce a aflat că un meci al a lui Juve din Serie A este anulat. Ronaldo a vrut acceptul lui Florentino Perez pentru a putea urmări El Clasico de la Madrid, dintre Real Madrid şi FC Barcelona.

Cristiano Ronaldo, cea mai mare pierdere posibilă pentru Real Madrid

Conform unui studiu realizat de cei de la Opta, Cristiano Ronaldo a marcat 249 dintre cele 449 de goluri reuşite de "tripleta" BBC din 2013 până în prezent. Benzema a punctat de 105 ori, iar Gareth Bale de 88 de ori.

Acel "trident" istoric al Realului a jucat împreună 293 de meciuri, iar Real Madrid a câştigat 210 dintre ele, cu un total de 784 de goluri marcate, adică o medie de 2.7 goluri pe meci. Cei trei fantastici ai Realului au marcat 56.4% dintre aceste goluri.

Conform El Mundo Deportivo, Real Madrid a pierdut în medie, un procent de 32% din golurile marcate într-un sezon competiţional prin plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus. Niciodată în ultimii 10 ani, Real Madrid nu a avut un registru ofensiv mai slab ca în această perioadă fără Cristiano.

După nouă ani în care a scris istorie pe Santiago Bernabeu, Cristiano Ronaldo a semnat cu Juventus, pentru care a reuşit 53 de goluri şi 14 pase decisive, în 75 de meciuri jucate în ultimele două sezoane. 

Afla mai multe despre: cristiano ronaldoflorentino perezreal madrid 

viewscnt
Articole similare