Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cristiano Ronaldo va fi judecat de UEFA după gesturile obscene făcute la adresa lui Simeone. Ce riscă starul portughez

Cristiano Ronaldo va fi judecat de UEFA după gesturile obscene făcute la adresa lui Simeone. Ce riscă starul portughez
Comentarii

UEFA a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Cristiano Ronaldo, pentru comportament inadecvat pe care l-a arătat acesta în meciul de săptămâna trecută cu Atletico Madrid.

Ronaldo s-a bucurat după al treilea gol de la meciul retur cu Atletico Madrid, din Liga Campionilor, cu un gest asemănător celui vulgar pe care Diego Simeone, l-a făcut la meciul tur. Dacă antrenorul lui Atletico Madrid a fost amendat cu 20 de mii de euro, Ronaldo riscă să fie suspendat pentru cele două meciuri cu Ajax, din sferturile Ligii Campionilor.

Gestul lui Ronaldo a fost interpretat pe reţelele de socializare drept o răzbunare după ce Diego Simeone a făcut unul asemănător, punându-şi mâinile pe zona genitală, la meciul tur dintre cele două echipe.

Juventus Torino s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, la 12 martie, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Atletico Madrid, în manşa retur a optimilor competiţiei. Cristiano Ronaldo a marcat toate cele trei goluri, în minutele 27, 48 şi 86 (penalti).

În tur, Atletico Madrid câştigase la Madrid cu scorul de 2-0, la 20 februarie. Atunci au marcat Gimenez ’78 şi Godin ’83. După golul lui Gimenez, Diego Simeone a făcut un gest vulgar către tribuna oficială a stadionului Wanda Metropolitano. El a fost amendat apoi de UEFA cu 20.000 de euro.

Afla mai multe despre: ronaldocristianoatletico madridchampions league 

viewscnt
Articole similare