Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CSM Bucureşti câştigă derby-ul cu SCM Râmnicu Vâlcea, scor 23-22. Cum arată acum clasamentul

CSM Bucureşti câştigă derby-ul cu SCM Râmnicu Vâlcea, scor 23-22. Cum arată acum clasamentul galerie foto

Handbal

Comentarii

Într-un meci cu implicaţii majore în lupta pentru titlu din Liga Florilor, CSM Bucureşti a învins SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 23 la 22. În sală au intrat 99 de persoane, după interdicţiile aplicate azi de oficialităţile române.

CSM Bucureşti a învins miercuri, pe teren propriu, campioana en-titre SCM Râmnicu Vâlcea, scor 23-22 (15-12), în derbiul Ligii Naţionale, meci restant din etapa a XVIII-a.

În urma rezultatului, cele două echipe conduc clasamentul Ligii Naţionale, cu câte 43 de puncte, SCM păstrând poziţia de lider.

Ambele echipe sunt calificate în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Liga Naţională se va întrerupe datorită reunirii echipei naţionale, în vederea participării la turneul preolimpic din Muntenegru (20-22 martie).

Următoarea etapă, a XX-a, este programată în 4 aprilie, dar s-ar putea derula mai devreme, după ce EHF a anunţat, miercuri, că se amână pentru prima săptămână din iunie cele două etape din preliminariile CE2020, iniţial în 25 şi 29 martie.

LIVE TEXT | CSM Bucureşti - SCM Rm. Vâlcea 23-22

Min 60. Ultimul atac al vâlcencelor rămâne fără rezultat, după ce Liscevic comite paşi cu câteva secunde înainte de final. CSM Bucureşti se impune cu scorul de 23-22

  • două minute şi jumătate până la final. CSM are un gol avans. Finalul este extrem de încins

min 54. CSM are 22-21. Final extrem de încins în derby-ul României

min 52. Neagu marchează pentru CSM Bucureşti. ”Tigroaicele” trec în avantaj

min 48. Vâlcea egalează. Aripa dreaptă, Marta Lopez, marchează din nou: 20-20

min 47. Norgaard reduce şi mai mult din handicap, după o incursiune excelentă. Adrian Vasile cere time out, într-un moment în care avantajul formaţiei sale a rămas unul minim. Vâlcea s-a apropiat acum la un singur gol: 20-19 pentru CSM Bucureşti

min 45. Andrea Lekic se înalţă şi marchează. Este 20-17 pentru CSM

min 42. Gol superb marcat de Carmen Martin din dreapta. CSM Bucureşti are 3 goluri avantaj

min 40. Eliminare de două minute pentru Marta Lopez de la Vâlcea. Dumanska, două parade excelente. Denisa Dedu răspunde şi ea cu o intervenţie foarte bună cu piciorul. La următoarea fază, CSM marchează şi se desprinde din nou la trei goluri diferenţă

min 34. Gol Norgaard. Vâlcea înscrie cel de-al 14-lea gol al său. La scurt timp distanţă, Marta Lopez face 17-15

min 33. Debut excelent pentru CSM care se duce acum la patru goluri avans. Scorul este 17-13 pentru ”tigroaice”

min 29. Neagu este IMPERIALĂ, se înalţă şi marchează: 14-11 pentru CSM Bucureşti. Gonzalez, replică rapidă pentru vâlcence 14-12, după o nouă reuşită a spanioloaicei. Ultimul gol al reprizei este al CSM-ului. min 30 | Pauză: 15-12 pentru ”tigroaice”

min 28. Gol şi pentru Mireya Gonzalez. Vâlcencele se apropie din nou la două goluri: 13-11. Adrian Vasile solicită time out

min 27. Marta Lopez marchează al 10-lea gol al formaţiei din Vâlcea: 13-10 pentru CSM

min 26. CSM conduce cu trei goluri diferenţă şi are atacul. Vâlcea se apără avansat, dar face faţă cu greu jucătoarelor de top ale CSM-ului de pe 9 metri. Cristina Neagu găseşte o breşă, pătrunde şi marchează pentru 13-9

min 21 Două goluri diferenţă pentru CSM Bucureşti care conduce cu 11-9

min 18. Asma Elghaoui egalează din nou pentru vâlcence, dar Dragana Cvijic oferă imediat replica. 10-9 pentru CSM

min 16. Aruncare fabuloasă a Andreei Lekici, iar CSM trece în avantaj: 9-8

min 13. Grubisic apără un 7 metri. Reflex excelent şi superioritate numerică pentru CSM care marchează prin Neagu

  • 12 goluri în 12 minute. O confirmare a ritmului bun, dar echilibrat de meci dintre cele două rivale. CSM Râmnicu Vâlcea, pentru prima dată în inferioritate numerică

min 7. Omoregie marchează superb pentru CSM Bucureşti, care trece acum în avantaj

  • Debut echilibrat de meci. S-au marcat 6 goluri în primele 7 minute ale meciului

min 2. Cristina Neagu, replică imediată. CSM Bucureşti marchează şi restabileşte egalitatea printr-o execuţie superbă a starului ei

min 1. Marta Lopez marchează primul gol al meciului

Clubul de handbal feminin CSM Bucureşti a anunţat că biletele pentru meciul din 11 martie, cu campioana en-titre, SCM Râmnicu Vâlcea, au fost scoase de la vânzare, ”în urma ultimelor măsuri luate cu privire la Covid-19”.

”În urma ultimelor măsuri comunicate de Raed Arafat cu privire la Covid-19, vă informăm că biletele pentru meciul de handbal feminin dintre CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea, au fost scoase de la vânzare. Rămânem în legătură cu autorităţile şi vom reveni cu detalii de îndată ce primim informaţii noi! Vă mulţumim pentru înţelegere!”, au transmis oficialii de la CSM Bucureşti.

Partida cu campioana en-titre este programată în 11 martie, de la ora 18.30, în Sala Polivalentă din Capitală.

SCM Râmnicu Vâlcea este liderul Ligii Naţionale, iar CSM Bucureşti se află pe locul secund în clasament. Ambele echipe sunt calificate în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Şi campioana la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a anunţat amânarea punerii în vânzare a biletelor pentru partida cu PSG, din 22 martie, contând pentru optimile Ligii Campionilor, ”în urma ultimelor măsuri luate cu privire la Covid-19”.

”Astăzi, la sediul MAI, secretarul de stat dr Raed Arafat a anunţat măsuri extraordinare pentru gestionarea situaţiei cauzate de Coronavirus (COVID-19). Astfel, au fost interzise evenimentele la care participă mai mult de 1000 de persoane. Evenimentele cu mai puţin de 1000 de participanţi vor fi decise la nivel local, de la caz la caz. În lumina acestora declaraţii, CS Dinamo amână punerea în vânzare a biletelor pentru meciul Dinamo – PSG, din optimile de finală ale EHF Champions League, meci programat pe 22 martie, în Sala Dinamo”, a fost anunţul clubului dinamovist.

Biletele ar fi urmat să fie puse în vânzare de luni, 9 martie.

Şi alte federaţii sportive ar urma să comunice măsurile pe care le vor lua în urma anunţului secretarului de stat Raed Arafat.

Activităţile care implică mai mult de 1.000 de persoane sunt interzise începând de duminică, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat, care a precizat că au fost stabilite şi criteriile pe baza cărora poate fi decisă suspendarea cursurilor, ca urmare a cazurilor de coronavirus.

Al 13-lea caz de infectare cu coronavirus din România a fost confirmat sâmbătă seară, un bărbat de 72 de ani din Galaţi, fiind al patrulea într-o singură zi.

Afla mai multe despre: csm bucuresti 

viewscnt
Articole similare