Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CSM Bucureşti şi-a respectat statutul. Deşi era deja campioană, a câştigat şi meciul de la HCM Râmnicu Vâlcea

CSM Bucureşti şi-a respectat statutul. Deşi era deja campioană, a câştigat şi meciul de la HCM Râmnicu Vâlcea

Handbal

Comentarii

CSM Bucureşti a învins-o, în deplasare, pe HCM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 27-26 (12-15), şi a cucerit al patrulea titlu naţional consecutiv, de această dată cu patru etape înaintea finalului de sezon.

Meciul de joi, de la Râmnicu Vâlcea, o restanţă din etapa a XXI-a, a fost o victorie a CSM-ului, echipă care a adunat astfel 63 de puncte. Pe locul secund, SCM Craiova, cu 48, şi patru etape rămase de disputat nu mai poate emite pretenţii.

În meciul de joi, vedeta celor de la CSM Bucureşti, Cristina Neagu, nu a jucat, ea scriind un mesaj pe Facebook, alături de o fotografie în care este supusă unor proceduri medicale.

”Din cauza unor mici probleme medicale, nu pot fi alături de fete, astăzi, în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea, dar am să le susţin din faţa televizorului! Îmi pare rău că nu pot evolua în faţa publicului vâlcean, la care ţin foarte mult. Vă transmit călduroase salutări tuturor!”, a scris Neagu.

CSM Bucureşti va juca următoarea partidă luni, în deplasare, cu Universitatea Cluj, după care va întâlni HC Zalău pe teren propriu (4 mai), iar apoi va evolua la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, de la Budapesta. În competiţia internă mai rămân apoi de disputat meciul cu Dunărea Brăila (15 mai) şi cu Dunărea Galaţi, în deplasare (18 mai).

Afla mai multe despre: csm bucurestihandbalcristina neagufinal four 

viewscnt
Articole similare