Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CSM Satu Mare şi U Cluj s-au calificat în Final Four-ul Cupei României la baschet feminin

CSM Satu Mare şi U Cluj s-au calificat în Final Four-ul Cupei României la baschet feminin

Baschet

Comentarii

Şapte echipe s-au duelat, între 2-4 noiembrie, în grupele turneului preliminar al Cupei României la baschet feminin, la Satu Mare şi Bucureşti. La Turneul Final Four s-au calificat formaţiile CSM Satu Mare şi Universitatea Cluj, care se alătură campioanei Sepsi Sfântu Gheorghe, direct calificată în această fază. A patra echipă va fi decisă, de pe locul 2 în grupe, prin tragere la sorţi de către FRB.

Participantele în competiţie au fost împărţite în două grupe, la Bucureşti şi Satu Mare. KSE Târgu Secuiesc nu s-a mai prezentat, din cauza testărilor pozitive în lot, şi a pierdut meciurile programate la Satu Mare cu 0-20.

Rezultatele din cadrul turneului derulat între 2-4 noiembrie sunt:

Grupa A (Satu Mare): CSM Satu Mare – CSM Alexandria 105-52, CSM Alexandria – Agronomia Bucureşti 49-58, CSM Satu Mare – Agronomia Bucureşti 87-51;

Grupa B (Bucureşti): FCC Baschet Arad – Universitatea Cluj 55-68, Olimpia Braşov - Phoenix Simona Halep Constanţa 74-61, Phoenix Simona Halep Constanţa - FCC Baschet Arad 51-77, Universitatea Cluj – Olimpia Braşov 72-60, FCC Baschet Arad - Olimpia Braşov 85-49 şi Phoenix Simona Halep Constanţa – Universitatea Cluj 60-67.

Astfel, câştigătoarele celor două grupe, adică CSM Satu Mare şi Universitatea Cluj, s-au calificat la Turneul Final4. A treia echipă calificată din grupe, de pe locul secund, va fi decisă de FR Baschet prin tragere la sorţi, cel mai probabil joi.

Sepsi Sfântu Gheorghe este calificată direct la turneul final, care se va desfăşura în luna februarie 2021.

Afla mai multe despre: baschet 

viewscnt
Articole similare