Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CSU Sibiu a fost învinsă de U BT Cluj, dar încheie lider prima fază a sezonului în Liga Naţională de baschet

CSU Sibiu a fost învinsă de U BT Cluj, dar încheie lider prima fază a sezonului în Liga Naţională de baschet

Baschet

Comentarii

Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania Cluj a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia CSU Sibiu, cu scorul de 84-80 (34-34), în derby-ul etapei a XIV-a a Ligii Naţionale, însă sibienii termină pe primul loc prima fază a sezonului. Ambele echipe sunt calificate în faza secundă, Top 6.

În urma rezultatului, cele două echipe au 25 de puncte, dar sibienii au avantajul coşaverajului în meciurile directe.

Trei meciuri se mai joacă în ultima etapă, între SCM Craiova – SCM Timişoara, CSM Oradea – BCU Piteşti şi Dinamo Bucureşti – Steaua Bucureşti, însă rezultatele nu vor mai afecta cele şase echipe deja calificate în Top 6 (grupa Roşie), adică CSU Sibiu, U BT Cluj, SCM Craiova, CSM Oradea, BCM Piteşti şi SCM Timişoara. Steaua şi Dinamo au ratat faza a doua a Ligii Naţionale, clasându-se pe locurile 7-8.

La startul stagiunii 2018-2019 s-au aflat 22 de echipe, care au fost împărţite, conform noului regulament, în trei grupe valorice:

Grupa A - CSM Oradea, Steaua Bucureşti, U BT Cluj, CSU Sibiu, SCM Timişoara, BCMU Piteşti, SCM Craiova, Dinamo Bucureşti;

Grupa B - Cuza Sport Brăila, ABC Athletic Constanţa, CSO Voluntari şi CSM Mediaş;

Grupa C - Phoenix Galaţi, CSM Târgu Mureş, Universitatea Cluj-Napoca, CN Aurel Vlaicu Bucureşti, CSM 2007 Focşani, Rapid Bucureşti, Agronomia Bucureşti, ACS Târgu Jiu, CSM VSKC Miercurea Ciuc şi CSM Sighetu Marmaţiei.

În prima fază se joacă în sistem ”fiecare cu fiecare” în dublă manşă, tur – retur, în cadrul grupelor A şi C, respectiv în sistem ”fiecare cu fiecare” în patru manşe în cadrul grupei B.

În faza doua, cele 22 de echipe vor fi împărţite în patru grupe valorice: grupa Roşie – echipele de pe locurile 1-6 în grupa A; grupa Galbenă – echipele de pe locurile 7-8 în grupa A, echipele de pe locurile 1-3 în grupa B şi prima clasată din grupa C; grupa Albastră – echipa de pe locul 4 în grupa B şi echipele de pe locurile 2-6 în grupa C; grupa Verde – echipele de pe locurile 7-10 în grupa C.

În faza a treia a competiţiei vor avea loc meciurile din play-off, grupa valorică 9-16 şi grupa valorică 17-22, urmând a se juca în sistemul ”cel mai bun din cinci meciuri”.

În 2018, podiumul Ligii Naţionale a fost ocupat, în ordine, de CSM Oradea, Steaua Bucureşti şi U BT Cluj.

foto: BC CSU Sibiu - Facebook

Afla mai multe despre: baschetcsu sibiuu bt cluj,  

viewscnt
Articole similare