Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cum a reacţionat interimarul Vergil Andronache după primul şi ultimul său meci ca principal la FCSB: ”Am avut atitudine, lucrurile s-au schimbat!”

Cum a reacţionat interimarul Vergil Andronache după primul şi ultimul său meci ca principal la FCSB: ”Am avut atitudine, lucrurile s-au schimbat!”

FCSB

Comentarii

Antrenorul interimar al FCSB-ului, Vergil Andronache a mărturisit la finalul partidei pierdute cu Astra că echipa sa a avut de această dată atitudine. El l-a apărat pe Mihai Bălaşa, omul care a greşit grav la primul gol al Astrei şi a declarat că meciul din Europa League cu Mlada va arăta o altă faţă a echipei: ”Atitudinea a fost alta. Băieţii şi-au dorit victoria, dar au fost nişte greşeli personale care ne-au afectat. Fiecare om e supus greşelii, ceea ce i s-a întâmplat lui Bălaşa i se poate întâmpla oricui. Nimeni nu-şi doreşte să greşească. Nu este uşor să joci din 3 în 3 zile, plus că sunt mii de kilometri parcurşi. Lumea aşteaptă multe de la noi, dar nu e uşor. De această dată, cred că am arătat atitudine. Felicitări Astrei pentru victorie! În Europa vorbim despre o altfel de competiţie, iar jucătorii se motivează altfel. Nu cred că are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat acum. Meciul de astăzi a trecut, noi sperăm că la meciul de Europa League vom fi în regulă” a spus Vergil Andronache la finalul meciului.

La FCSB, sunt şanse mari să vină Toni Conceicao, fostul tehnician de la CFR Cluj. Andronache a comentat şi această posibilitate la finalul înfrângerii cu Astra: ”Este prematur să vorbesc despre un alt antrenor. Nu contează prea mult cine vine, pentru că tot aceşti jucători sunt aici. Lucrurile s-au schimbat din punct de vedere al atitudinii, iar oricine vine, vine cu un suflu nou şi cred că lucrurile vor arăta bine” a mai spus Vergil Andronache la finalul meciului.


 

Afla mai multe despre: vergil andronachefcsb 

viewscnt
Articole similare