Experiențe împreună.
You are here:

Cum au reacţionat cei de la OFK Belgrad când au văzut că Steaua i-a invitat să inaugureze noul stadion din Ghencea

Cum au reacţionat cei de la OFK Belgrad când au văzut că Steaua i-a invitat să inaugureze noul stadion din Ghencea

Steaua

Comentarii

Oficialii Stelei au decis să inaugureze noul stadion din Ghencea în cadrul unui eveniment care a fost programat pentru data de 7 iulie. În cadrul acestui eveniment se va juca şi un amical cu OFK Belgrad, echipă care în prezent este în liga a 3-a a Serbiei.

Alegerea nu este întâmplătoare. În 1974, stadionul Steaua a fost inaugurat tot printr-un meci amical cu OFK Belgrad. Cei de la Steaua vor să creeze astfel o punte între vechiul stadion şi noua arenă. Sasa Stevanovic, preşedintele lui OFK Belgrad, a avut o primă reacţie despre invitaţia pe care clubul său a primit-o de la Steaua.

Reacţia celor de la OFK Belgrad după ce Steaua i-a invitat la inaugurarea noului stadion

Noul stadion din Ghencea a fost preluat de Steaua încă de pe data de 4 iunie, dar în această perioadă a fost în administrarea UEFA, unde a fost folosit ca teren de antrenament la EURO 2020. Inaugurarea a fost astfel programată pentru data de 7 iulie, când va avea loc şi un amical cu OFK Belgrad.

Echipa din Serbia nu este un adversar de nivel ridicat, ba dimpotrivă. Dacă în trecut a reuşit să câştige 5 titluri de campioană a Serbiei, acum se zbate în liga a 3-a şi este afectată de probleme financiare. Însă alegerea lui OFK Belgrad pentru inaugurarea stadionului Steaua nu este întâmplătoare.

Este aceeaşi echipă care a participat în 1974 la inaugurarea stadionului Steaua şi cei din conducerea clubului militar au vrut astfel să facă o legătură cu trecutul. Sasa Stevanovic, actualul preşedinte al lui OFK Belgrad, a oferit o primă reacţie şi spune că este o mare bucurie pentru clubul său să fie invitat inaugurarea stadionului Steaua.

Oficialul lui OFK Belgrad susţine că cei de la Steaua l-au contactat încă de acum câteva luni, timp în care s-au purtat discuţii, dar toţi au aşteptat ca echipa lui Daniel Opriţa să promoveze în Liga 2:

”Nu a fost o surpriză pentru noi. Negocierile se desfăşoară de câteva luni. Am aşteptat ca situaţia lor să se cristalizeze. Au jucat un baraj pentru a intra în Liga a II-a a României, au reuşit şi îi felicităm din suflet. Acum trebuie să definitivăm ce urmează să facem.

Va fi un meci amical şi suntem bucuroşi să facem parte din acea petrecere. Plecăm pe 5 iulie şi ne întoarcem 3 zile mai târziu. Planul este să ne întoarcem prin Ungaria, unde am vrea să mai jucăm un amical. Căutăm un adversar”, a declarat Sasa Stevanovic, citat de alo.rs.

Într-o reacţie pentru site-ul oficial al lui OFK Belgrad, Sasa Stevanovic a declarat entuziasmat că abia aşteaptă să participe la inaugurarea noii arene Steaua:

”Suntem onoraţi de invitaţia fostei câştigătoarea a Cupei Campionilor Europeni pentru echipa noastră să fie oaspete la deschiderea magnificiului stadion, unde Steaua sperăm că va înregistra rezultate extraordinare. Cumva, destinele celor două cluburi sunt similare. Steaua se află în prezent sub rangul lor, la fel ca OFK Belgrad şi care nu este conform cu istoria clubului.

Discutăm cu echipa românească ultimele detalii despre organizarea vizitei noastre şi abia aşteptăm să ne vedem vechii noştri prieteni sportivi. Le trimitem multe salutări de la Belgrad”

viewscnt
Articole similare
FC Barcelona, meci dramatic în Spania! Fără Messi, catalanii se chinuie în campionat