Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cum l-a convins Gică Hagi pe Mircea Rednic să preia Viitorul: "M-a sunat". Primele declaraţii şi ce a spus "Regele": "Aveam nevoie de experienţa lui"

Cum l-a convins Gică Hagi pe Mircea Rednic să preia Viitorul: "M-a sunat". Primele declaraţii şi ce a spus "Regele": "Aveam nevoie de experienţa lui"

Farul Constanța

Comentarii

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, miercuri, că nu a ezitat atunci când i s-a făcut oferta de a prelua conducerea echipei FC Viitorul. Rednic a semnat, în urmă cu o zi, un contract pe doi ani şi jumătate.

''Sunt bucuros că am semnat cu Viitorul. Discuţiile au durat foarte puţin. Când m-a sunat Gică, am spus imediat ''da'' ţinând cont şi de condiţiile foarte bune de pregătire de aici, de lot, pentru că Viitorul are jucători de calitate, cu cel puţin un an în Liga 1, de ambiţiile care sunt aici. Un alt motiv a fost şi stabilitatea financiară'' a afirmat Mircea Rednic, potrivit fcviitorul.ro.

Alături de Gheorghe Hagi şi preşedintele clubului, Gheorghe Popescu, noul antrenor principal al Viitorului a vizitat miercuri baza sportivă şi a discutat cu jucătorii, urmând ca de joi să conducă şi prima şedinţă de pregătire.

Rednic a vorbit şi despre ceea ce îşi propune atât pe termen scurt cât şi de obiectivul din acest sezon: ''Timpul este foarte scurt şi cel mai mult mă preocupă să îi cunosc cât mai repede pe jucători pentru a obţine maximum de puncte în aceste patru etape care au mai rămas din acest an''. Obiectivul cel mai important este calificarea în play-off, pentru că Viitorul nu a reuşit acest lucru sezonul trecut, deşi, aşa cum am afirmat şi când eram la Iaşi, era o formaţie care merita acest lucru. Mă voi reîntâlni aici şi cu Matei şi Dussaut, pe care i-am pregătit la Dinamo, respectiv cu Luckassen pe care l-am avut la Iaşi, şi ei mă cunosc. Sunt exigent şi se pot exprima mult mai bine decât au făcut-o în acest început de campionat”.

Ce a spus Gică Hagi despre Mircea Rednic

Gheorghe Hagi a declarat că echipa avea nevoie de experienţa lui Mircea Rednic: ''Un antrenor cu multă experienţă, un câştigător pentru că a obţinut multe trofee importante atât ca jucător cât şi apoi ca antrenor. Este unul dintre cei mai buni antrenori români şi aveam nevoie de experienţa lui".

 

Afla mai multe despre: gica hagiviitorulmircea rednic 

viewscnt
Articole similare