Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cutremur în Liga 1! Şi-a anunţat plecarea, dacă Gigi Becali îl aduce pe Edi Iordănescu la FCSB: "Mă las de fotbal! Sunt 100 care vor să-mi ia locul"

Cutremur în Liga 1! Şi-a anunţat plecarea, dacă Gigi Becali îl aduce pe Edi Iordănescu la FCSB: "Mă las de fotbal! Sunt 100 care vor să-mi ia locul"

Fotbal intern

Comentarii

Preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Mărginean, ameninţă cu retragerea din fotbal, în cazul în care antrenorul Edward Iordănescu va părăsi formaţia ardeleană în această vară.

Dorit cu insistenţă de Gigi Becali la FCSB, Edi Iordănescu spune că vrea să rămână la Mediaş, însă cu două condiţii: clubul să aibă stabilitate financiară, iar el să aibă control total asupra lotului. În caz contrar, tehnicianul în vârstă de 40 de ani a anunţat că va pleca de la Gaz Metan, deşi mai are contract încă un sezon, caz în care actualul preşedinte al clubului spune că se va retrage din fotbal.

"Eu vreau să-i propun domnului Iordănescu un contract pe încă trei ani. Dacă pleacă Iordănescu, plec şi eu. Vă anunţ acum, ca să-şi facă calcule cei care vor să-mi ia locul, că sunt 100 care vor.

Dacă pleacă Edi Iordănescu mâine, trebuie să înţelegeţi că şi eu am plecat. Mă las de fotbal şi nu mă mai apuc cât trăiesc. E singurul om în care am investit sentimente, pentru mine nu există varianta asta.

Edi Iordănescu nu pleacă, vreau să-i propun un contract pe încă trei ani şi în condiţiile în care pleacă, eu mă las de fotbal. Şi eu am oferte să plec în alte parte, noi am venit împreună, vrem să realizăm mai mult.

În baza unui contract cu Iordănescu o să continuăm, dar aşa, pentru că există un loc de mai bine să oferim un fotbal mai bun şi de perspectivă în acest an să atacăm play-off-ul din prima etapă, nu să vedem dacă avem sau nu jucători", a declarat Ioan Mărginean.

Ironia lui Şumudică: "Am văzut că unii scriu compuneri frumoase, ar putea fi EDItorialişti!"

Marius Şumudică lasă să se înţeleagă că nu mai intră în calcule pentru a prelua FCSB-ul şi a reacţionat uşor ironic atunci când a fost întrebat ce tip de tehnician le-ar putea aduce titlul roş-albaştrilor.

Fără să-i pronunţe numele lui Edi Iordănescu, Şumudică a făcut trimitere la postările tehnicianului lui Gaz Metan de pe Facebook. Într-o postare recentă, Edi Iordănescu vorbea despre "principiile şi valorile sale", iar Şumi spune că omul potrivit pentru FCSB e unul care ar putea fi şi "EDItorialist".

"Nu ştiu (n.r. ce tip de antrenor poate aduce titlul la FCSB), m-ai prins. O întrebare la care nu ştiu. Eu nu am purtat aşa, discuţii, în profunzime cu Gigi, referindu-mă la genul de antrenor care îi place sau ceea ce îşi doreşte sau dialogul pe care îl are cu el sau ce metode are de lucru.

Am văzut că sunt antrenori care fac compuneri foarte frumoase. Cred că ar putea fi şi editorialişti, edi...torialişti... Că le stă bine. Şi văd că unul cu principii şi cred că ăla e tipul de antrenor probabil care ar putea să lucreze cu domnul Becali", a declarat Marius Şumudică la revenirea în ţară.

Afla mai multe despre: edi 

viewscnt
Articole similare